Marina americană ar fi fost atacată cibernetic de China
Timp de 12 ani, baza de date a Marinei Statelor Unite ale Americii a fost ținta unor atacuri cibernetice. În prezent s-a aflat și cine ar fi fost în spatele acestora.
Desecritizarea mai multor documente a scos la iveală identitatea a celor ce au desfășurat campaniile de intruziune: Zhu Hua și Zhang Shilong. Aceștia făceau parte dintr-un grup de hackeri sponsorizat de guvernul chinez, conform Playtech.
Au fost compromise datele cu caracter a aproximativ 100.000 de marinari: nume, CNP-uri și numere de telefon. Este posibil ca sute de GB de date confidențiale să fi fost furate.
Departamentul de Justiție a mai menționat că ”acuzații și alți conspiratori au reușit să obțină acces la cel puțin 90 de calculatoare care aparțineau, printre altele, unor companii furnizoare de sisteme de apărare, dar și unor agenții guvernamentale din cel puțin 12 state”.
Amintim faptul că nu este prima oară când sunt descoperite astfel de atacuri cibernetice, sponsorizate de guvernul chinez. La începutul acestei luni, s-a concluzionat că modul de operare al atacurilor asupra lanțului hotelier Marriott se aseamănă foarte mult cu cel al grupărilor chineze de hackeri.

Articole asemănătoare
Protest în fața sediului Facebook din Washington, cu saci de cadavre: „Dezinformarea ucide”
UPDATE Ce spune Ministerul Sănătății / Sistemul medical din România, ținta unor atacuri cibernetice
The New York Times lansează o aplicație dedicată jurnalismului audio
Compania JBS, atacată de hackeri săptămâna trecută, a plătit răscumpărare 11 milioane de dolari în Bitcoin
Jurnaliști Digi24, agresați de un funcționar public: „Ați intrat ca un păduche”