Malaezia, prima țară din lume care introduce legislație anti-fake news
Minciuna are picioare scurte și, conform unui roman celebru pentru copii, face ca nasul să se lungească până la cote nebănuite.
Iar această din urmă abilitate este speculată chiar de către o campanie desfășurată în Malaezia, unde camera inferioară a Parlamentului a acestei țări a înaintat recent o lege împotriva știrilor false.
Concret, cetățenii acestei țări pot primi pedepse de până la 6 ani de închisoare și amenzi de până la 130.000 de dolari în cazul în care creează sau chiar distribuie știri false. Mai mult, vizați de această propunere legislativă, în cazul în care va fi adoptată, vor fi inclusiv cetățenii altor țări care afectează imaginea Malaeziei sau a cetățenilor săi în urma unor astfel de activități. Iar dacă această inițiativă legislativă vi se pare dură, trebuie să știți că, inițial, propunerea era ca perioada maximă de detenție să ajungă chiar la 10 ani închisoare, dar intervenția opoziției a făcut ca în cele din urmă aceasta să nu devină realitate.
Pe de altă parte, specialiștii în drept au tras deja semnale alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă în Malaezia. David Kaye, profesor în drept la Universitatea din California a declarat că „definiția fake news este atât de largă încât guvernul malaezian ar putea decide că absolut orice este fake news. În afară de acest aspect, există măsurile punitive deosebit de dure.” Nu în ultimul rând, este un fapt că Malaezia are tradiție în privința restrângerii libertăților de expresie, precum și ale presei, anul trecut ocupând locul 144 din 188 posibile într-un astfel de clasament dat publicității de către Reporteri fără frontiere.
Articole asemănătoare
De ce pierzi atâta timp în fața televizorului, căutând la ce să te uiți
Trei jurnaliști, dați în judecată de fostul episcop de Huși pentru anchetele privind abuzurile sexuale din Episcopie
Tehnologia care a schimbat manipularea din online: ce este deepfake și cum îl depistăm
Șeful TikTok va depune mărturie în fața Congresului american, în martie
Autoritățile au închis un site, el a revenit – cu un domeniu schimbat