Mai mulți jurnaliști ar fi fost răniți în timp ce relatau despre exploziile din Crevedia

În decursul serii de sâmbătă, în proximitatea localității Crevedia au avut loc mai multe explozii la un depozit GPL, fiind rănite șapte persoane și o alta pierzându-și viata din cauza unui atac de cord.

Ulterior, atât jurnaliștii, cât și pompierii au fost surprinși de o a patra explozie. În imaginile de la fața locului se vede cum cerul s-a luminat brusc, apoi au căzut scântei.

Conform declarațiilor autorităților, 26 de pompieri au fost răniți în urma celei de-a patra explozii.

Mai mult, conform mai multor surse media, ar fi existat și jurnaliști răniți în deflagrație. Din primele informații, se pare că niciunul dintre lucrătorii mass-media nu a suferit răni grave.

Reporterul ProTV Geanina Panait a declarat, în direct pentru postul pentru care lucrează, că se afla în proximitate în momentul în care a avut loc una dintre explozii: „Eram la o distanță de 500 de metri în momentul celei de-a doua explozii. În acel moment, cerul s-a luminat brusc, au căzut în toate direcțiile scântei. Eu și colegul meu am fugit cât de repede am putut. Sperietura a fost una puternică (…) Am și căzut de câteva ori, din cauza suflului puternic. Și alți colegi de-ai mei au căzut. Am scăpat cu câteva julituri, am primit îngrijiri eu și medicul meu”.

„Ne-a fost aproximată o distanță de 700 de metri de locul exploziei. Noi, presa, trebuie să păstram această distanță, care de la o oră la alta s-a mărit din ce în ce mai mult”, a declarat corespondentul Observatorul Antena 1, Bogdan Dinu, în direct, în regim de breaking news.

În ceea ce privește cea de-a doua explozie, reporterul Observator a afirmat: „A fost o imagine noua atât pentru mine cât și pentru colegii mei. La o fracțiune de secundă, s-a luminat cerul și s-a simțit un suflu de caldură foarte puternic. Am văzut autospeciale cu parbrizul spart și colegi din presă cu camerele sparte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *