Duminică, 1 aprilie, într-un gest fără precedent, liderul nord-coreean Kim Jong-un și-a făcut apariția la concertul susținut de artiștii sud-coreeni la Marele Teatru de Est din Pyongyang. Acesta a fost primul eveniment cultural susținut de artiști din Coreea de Sud la care a participat vreodată un lider al Coreei comuniste. Coreea de Sud și Coreea de Nord se află, juridic, încă în stare de război, conflictul dintre cele două țări, din 1950-1953, încheindu-se cu un armistițiu, și nu cu un tratat de pace.
Vine primăvara?
Inițial, spectacolul Vine primăvara trebuia să înceapă la ora locală 17.00. Peste 160 de artiști sud-coreeni așteptau cu anxietate ridicarea cortinei. Cei mai mulți dintre ei se aflau pentru prima dată în nord. O lume care s-a arătat deseori ostilă, ermetic închisă, irascibilă, deloc încântată sa aibă de-a face cu frații ceva mai norocoși din sud.
Apoi s-a comunicat că spectacolul se amână cu două ore. De ce? Întrebare inutilă. Înseamnă că urma să vină el, conducătorul iubit, liderul absolut al Coreei de Nord. Se pare că el nu era prea decis dacă să vină sau nu. Dar iată că s-a hotărât. Vine. Așa că se fac ultimele pregătiri. Indivizi îmbrăcați în costume gri umblă electrizați prin sală, prin culise. Verifică lojele, decorurile. E ok. Poate începe la ora 18.00. Până la urmă a început la 18.20, moment în care cei 1500 de spectatori aleși pe sprânceană și-au șoptit liniștitor unii altora: ”A venit!”.
Șansele ca el să nu vină erau de altfel destul de reduse. În urmă cu nici două luni, pe 11 februarie, președintele sud-coreean Moon Jae-in a onorat cu prezența sa concertul orchestrei nord-coreene Samjiyon, din deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă. Începuse o îndelung așteptată perioadă de dezgheț în relațiile dintre cele două Corei, așa că era în firea lucrurilor ca el să vină. Și a venit împreună cu soția Ri Sol-ju, cu sora Kim Yo-jung și cu șeful oficial al statului nord-coreean, nonagenarul Kim Yong-nam.
Timp de două ore, artiști de primă mână ai Coreei de Sud au cântat unui public format din cadre de nădejde ale Partidului Muncii din Republica Populară Democrată Coreeană. Cadre care, surprinzător, știau destul de bine versurile cântecelor ”imperialiste” și care, nu de puține ori, cu greu s-au putut opri din aplauze. Și cum să nu se simtă bine publicul, când însuși conducătorul iubit aplauda entuziast.
Fetele de la Red Velvet, una dintre cele mai în vogă formații de k-pop ale momentului, povestesc că, în locul atmosferei glaciale pe care o întâmpinaseră alți artiști din sud în trecut, au găsit acum un public cald, deschis, surprinzător. ”Au aplaudat mai tare decât ne așteptam și chiar au cântat cu noi Bad Boy și Red Flavour”, a declarat după spectacol o membră grupului.
Choi Jin-hee, interpretă a megahitului sud-coreean Labirintul iubirii, a fost ușor descumpănită când a aflat că nu își poate prezenta repertoriul aprobat în prealabil, dar i se cere să cânte Regrete târzii, piesă care nu era a ei și nici măcar nu o cunoștea foarte bine. Zadarnic a cerut explicații pentru această schimbare. Nimeni nu a vrut să vorbească pe marginea subiectului. Era o cerere expresă a părții de nord și avea să i se supună. Din fericire, cântecul a fost excepțional primit de sală. Iar când Kim Jong-un a venit personal să îi strângă mâna, a înțeles cine ceruse melodia. ”Vă mulțumesc pentru acest cântec”, i-a spus Kim.
Se schimbase ceva în cei 15 ani de când niciun artist sud-coreean nu mai călcase pe vreo scenă din nord? Sau cumva la spectacolul de pe scenă se răspundea cu un alt spectacol, bine regizat, bine ținut în mână? Și de ce? Și în interesul cui?
Kim: Sunt profund mișcat
Agenția oficială de presă nord-coreeană a lăsat să se scurgă, după mai mult de o zi, imagini cu un Kim Jong-un urmărind spectacolul bine dispus, aplaudându-i pe cei de pe scenă, dar vizibil încântat și de reacția sinceră și spontană a spectatorilor. ”Sunt profund mișcat de felul în care oamenii noștri au știut să prețuiască evoluția artiștilor din sud”, a spus Kim. ”În toamnă trebuie să facem și noi ceva asemănător la Seoul.”
La sfârșit, liderul nord-coreean a ținut să îi felicite personal pe artiști. Motiv pentru alte poze oficiale, lăsate și ele să se scurgă către presă cu întârzierea de rigoare. Numai că, în mijlocul artiștilor, Kim pare mai crispat. Și nici pe fețele artiștilor n-ar fi neapărat numai zâmbete. Se simte neîncrederea, teama. Lui Kim, cel din loja oficială, i-a plăcut spectacolul. Dar cel care se fotografiază cu artiștii nu se mai simte bine în pielea lui. În loja de deasupra capetelor supușilor lui fericiți, Kim își permite să fie și el fericit. Dar, printre oameni liberi, măreția lui, întreținută prin dezumanizarea propriului popor, se topește văzând cu ochii.
Negocieri dificile
Negocierile dintre cele două părți pentru un turneu al starurilor sud-coreene în nord au început imediat după Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, unde sportivii celor două Corei au evoluat sub un drapel comun. Acest turneu, care a primit numele Vine Primăvara, pentru a sugera începutul unei perioade de dezgheț politic între sudul și nordul Coreei, avea menirea de a netezi drumul pentru întâlnirea dintre președinții Moon Jae-in și Kim Jong-un, din 27 aprile, de la Panmunjeom.
Din delegația celor din sud aveau să facă parte artiști, oficiali, activiști culturali, dar și sportivi taekwondo, urmând a avea loc două spectacole de muzică sud-coreeană și o demonstrație de arte marțiale. De la bun început, Seoulul a anunțat că în cele două spectacole vor evolua cele mai cunoscute trupe de k-pop și au prezentat o listă la care cei din nord au avut puternice obiecții. K-pop este un gen cu foarte mulți fani în lume și care, grație pieței negre, începea să devină extrem de popular și în Coreea de Nord, unde, oficial, era strict interzis. Încercarea Pyongyangului de a elimina muzica k-pop de pe afișul festivalului s-a lovit de intransigența sudului. K-pop sau nimic. A venit însă rândul Seoulului să facă mari concesii. Sub nicio formă nordul nu-i voia pe lista artiștilor pe Psy, creatorul celebrului Gangnam Style, primul clip video din lume care a atins un miliard de vizualizări pe YouTube, și nici pe fetele de la Red Velvet. Dacă la Psy îi deranja dansul, pe care îl considerau jignitor, la Red Velvet nu le plăcea melodia Bad Boy, care, în opinia lor, făcea o aluzie clară la Kim Jong-un, băiatul cu butonul nuclear. În ciuda tuturor străduințelor, sudul a trebuit să renunțe la Psy, primind totuși, în chip miraculos, acceptul pentru Red Velvet.
Odată definitivată lista artiștilor, s-a trecut la considerente generale, precum limbajul folosit pe scenă, costumația sau data desfășurării evenimentului. Fără stridențe verbale sau vestimentare. Iar Seoulul au trebuit să consimtă, aducându-și aminte de ultimul concert al unor sud-coreeni în nord, în anul 2003, când publicul a reacționat extrem de dur la apariția pe scenă a unor artiști care, după standardele Pyongyangului, erau prea sumar îmbrăcați.
Diplomația k-pop
De ce această înverșunare a Seoulului pentru k-pop? Pentru că, alături de smartphone-uri, televizoare extraplate și automobile fiabile, acest gen de muzică devenise unul dintre brandurile forte ale Republicii Coreea.
Fenomenul k-pop înseamnă o cifră de afaceri globală de circa 5 miliarde de dolari, o rețea impresionantă de fun cluburi, peste 25 de miliarde de vizualizări pe YouTube la nivel mondial, zeci de reality show-uri cu audiențe impresionate în Coreea, China, Japonia și, mai nou, în cele două Americi, sute de milioane de downloaduri plătite pe serviciile de streaming. Ca să nu mai punem la socoteală banii care vin din activități conexe: fashion, gaming etc.
K-pop, abreviere pentru Korean pop, este un relativ nou venit printre genurile muzicale. Fuziune de muzică populară coreeană, muzică electronică, country, jazz, muzică experimentală, hip-hop, R&B, muzică religioasă și tot ce-o mai fi sunat interesant pe străzile Seoulului, k-pop a apărut pe la începutul anilor 1990. În scurt timp se cristalizează o piață, iar numărul formațiilor de k-pop crește vertiginos, schimbând radical industria muzicală sud-coreeană. Succesul noului gen începe să atragă investitorii. Printre ei gigantul local Samsung sau chinezii de la Alibaba. Stațiile de televiziune se bat pe membrii formațiilor de k-pop, cunoscuți sub numele de idoli, pentru a-i atrage în programe de reality show. Și asta nu doar în Coreea, ci și în China sau Japonia. Totuși, până în anul 2012, k-pop era doar un gen muzical regional. Hitul Gangnam Style, al lui Psy, i-a dat însă o aură planetară. Brusc, miliarde de oameni din toată lumea au devenit interesați de Coreea. Cifra de afaceri a industriei k-pop a explodat. În paralel, vânzările de electronice, mașini și cosmetice au crescut și ele spectaculos. Hallyu, valul coreean, ajunsese pe toate plajele lumii.
Stilistic, lumea k-pop este extrem de diversă. Încercând să găsim puncte comune în această explozie de culoare, am putea lesne observa pasiunea pentru efecte vizuale puternice, pentru surpize auditive, pentru ritm susținut și pentru dans. K-pop fără dans este de neconceput. Iar dansul k-pop înseamnă mult nerv, multă pasiune, coregrafii sofisticate și mișcări rapide și sacadate. Versurile sunt pline de expresii în limba engleză, iar vestimentația este de cele mai multe ori briliantă.
O lecție de propagandă
Succesul a transformat k-pop într-un excelent mijloc de propagandă pentru Coreea de Sud. O armă extrem de eficientă, pe care aceasta nu va ezita să o folosească împotriva regimului de la Pyongyang.
În ciuda unei legislații draconice, care prevedea ani grei de închisoare sau chiar pedeapsa cu moartea pentru cei care intrau în contact, fără aprobare din partea autorităților, cu informații din exterior, în Coreea de Nord a existat întotdeauna o piață neagră a produselor culturale provenite din lumea liberă. Câte o casetă video, câte un disc de vinil sau o carte mai ajungeau în posesia vreunul potentat local.
Revoluția tehnologică, trecerea la stickuri și la carduri de memorie, au făcut ca traficul ilegal de produse culturale să crească exponențial. Cea mai potrivită zonă de alimentare a pieței negre este frontiera cu China. Dinspre China se poate intra mai ușor în Coreea de Nord prin numeroasele vaduri ale râului Tumen, acolo unde apa poate fi trecută pe jos în perioada caldă a anului. Mulți dintre ”traficanți” sunt membri ai organizațiilor neguvernamentale sud-coreene care luptă împotriva regimului lui Kim Jong-un. Filiera de distribuție a stickurilor usb este una complicată, dar are o verigă esențială: grănicerii nord-coreeni. În schimbul unor sume de bani, a câtorva pachete de țigări și a unui stick cu cele mai noi filme și clipuri muzicale, soldații par să uite de consemnul de foc fără avertisment. Organizațiile care luptă pentru apărarea drepturilor omului care activează la Seoul estimează că cel puțin 10% din efectivul forțelor armate nord-coreene a fost deja expus la conținutul usb-urilor de contrabandă.
Zeci de mii de flash-drivere cu filme de ficțiune și documentare sau cu muzică k-pop ajung astfel anual din Coreea de Sud în casele din nord, unde este în plină derulare o revoluție tăcută. Expuși la informația de ”dincolo”, nord-coreenii se pregătesc, fără să își dea probabil seama, să facă pasul hotărâtor spre schimbare. Când se va produce schimbarea, cum se va produce și care vor fi consecințele pe termen scurt asupra vieții a 25 de milioane de oameni este greu de știut. Între timp, devine evident faptul că filmele sud-coreene și occidentale și muzica k-pop sunt atât de populare în Coreea de Nord, încât regimul lui Kim Jong-un nici măcar nu mai încearcă să stăvilească fenomenul. Ba, din contră, ca un surfer bine antrenat, ori bine sfătuit, încearcă să se folosească de valul uriaș care se apropie.
Kim Jong-un, un băiat cool?
Dezghețul dintre cele două Corei poate fi o șansă rarisimă pentru Kim de a se metamorfoza din acel bad boy nefrecventabil într-un băiat cool care, nu-i așa, le are pe astea cu viața. Prin participarea la un concert k-pop a făcut primul pas în a deveni simpatic tinerilor. Atât celor din nord, cărora le arată că, de fapt, au cam aceleași pasiuni, cât și non-conformiștilor din sud, exasperați de pasiunea generației mai în vârstă pentru o lungă listă de nimicuri precum politica, economia, scăderile la bursă sau războiul mediatic împotriva unui vecin care, iată, nici nu-i atât de rău.
Desigur, pentru Kim Jong-un este doar primul pas dintr-o lungă călătorie. Poate să îl facă pe al doilea, se poate poticni, se poate întoarce. Vom vedea dacă deschiderea lui Kim e sau nu o toană de moment. Peste câteva săptămâni, pe 27 aprilie, la Panmunjeom, va avea loc o istorică întâlnire cu președintele Coreei de Sud. Dar nu asta e adevărata miză a lui Kim. Adevărata miză este întâlnirea cu Donald Trump, unde Kim pare decis să demonstreze că nu el este cel mai rău băiat de pe lumea asta.
Leave a Comment