Jurnaliștii palestinieni din Cisiordania cer ONU să pună capăt violenței polițiștilor
Jurnaliștii palestinini s-au adunat marți în fața sediului Organizației Națiunilor Unite din Ramallah, Cisiordania, pentru a protesta împotriva violenței polițiștilor. Reporterii cer ONU, într-o scrisoare semnată de zeci de jurnaliști, să intervină și să protejeze drepturile presei.
Picătura care a umplut paharul a fost moartea unui activist aflat în custodia polițiștilor. Nizar Banat, cunoscut pentru dezvăluirea corupției din cadrul Autorității Palestiniene, a decedat săptămâna trecută după ce polițiștii au descins în casa sa și l-au arestat, conform Al Jazeera.
Potrivit unei autopsii, Banat a suferit lovituri la cap, piept, gât, picioare și mâini, cu mai puțin de o oră între arestare și moartea sa.
Moartea lui Banat a stârnit proteste în Cisiordania controlată de Autoritatea Națională Palestiniană. Sâmbătă, forțele de ordine ale președintelui Mahmoud Abbas au fost trimise pe străzile din orașul Ramallah, iar situația a devenit rapid violentă.
Reporterii de pe teren povestesc că forțele de ordine au aruncat în ei cu pietre și sticle, în ciuda faptului că era vizibil că sunt jurnaliști, în timp ce altora le-au fost confiscate și distruse echipamentele de înregistrare.
Organizația Reporters without Borders susține că 12 jurnaliști palestinieni, inclusiv cinci femei, au fost agresați de poliția palestiniană în timpul tulburărilor din weekend în Cisiordania ocupată.

Articole asemănătoare
Presa elenă, acuzații la adresa Albaniei. Jurnaliștii afirmă că guvernul vrea să pună presiune pe populația greacă
OpenAI va oferi Institutului de siguranță AI din SUA acces prioritar la următorul său model
Google avertizează: autentificarea prin Bluetooth, vulnerabilă
O organizație pentru drepturile jurnaliștilor îndeamnă China să nu mai cenzureze informații despre coronavirus
Jandarmeria justifică represiunea protestului din 10 august cu imagini de pe Russia Today