
Jurnaliștii palestinieni din Cisiordania cer ONU să pună capăt violenței polițiștilor
Jurnaliștii palestinini s-au adunat marți în fața sediului Organizației Națiunilor Unite din Ramallah, Cisiordania, pentru a protesta împotriva violenței polițiștilor. Reporterii cer ONU, într-o scrisoare semnată de zeci de jurnaliști, să intervină și să protejeze drepturile presei.
Picătura care a umplut paharul a fost moartea unui activist aflat în custodia polițiștilor. Nizar Banat, cunoscut pentru dezvăluirea corupției din cadrul Autorității Palestiniene, a decedat săptămâna trecută după ce polițiștii au descins în casa sa și l-au arestat, conform Al Jazeera.
Potrivit unei autopsii, Banat a suferit lovituri la cap, piept, gât, picioare și mâini, cu mai puțin de o oră între arestare și moartea sa.
Moartea lui Banat a stârnit proteste în Cisiordania controlată de Autoritatea Națională Palestiniană. Sâmbătă, forțele de ordine ale președintelui Mahmoud Abbas au fost trimise pe străzile din orașul Ramallah, iar situația a devenit rapid violentă.
Reporterii de pe teren povestesc că forțele de ordine au aruncat în ei cu pietre și sticle, în ciuda faptului că era vizibil că sunt jurnaliști, în timp ce altora le-au fost confiscate și distruse echipamentele de înregistrare.
Organizația Reporters without Borders susține că 12 jurnaliști palestinieni, inclusiv cinci femei, au fost agresați de poliția palestiniană în timpul tulburărilor din weekend în Cisiordania ocupată.
Articole asemănătoare
TikTok testează un chatbot AI ce va fi integrat pe platforma sa
Institutul Elie Wiesel: Pandemia a intensificat anti-semitismul din mediul online
De ce România nu a intrat în stare de urgenţă de la miezul nopții
Ai parole compromise? Google Chrome le va schimba pentru tine
The New York Times continuă să aibă probleme cu Twitter: Elon Musk a dat shadowban contului