Jurnaliștii care relatau de la protestul din Capitală, ținta violențelor unor participanți
Duminică, mii de persoane s-au strâns în București pentru a protesta împotriva anulării alegerilor prezidențiale, în cadrul unui eveniment organizat de AUR. Totuși, manifestația a fost marcată și de violențe, a căror ținte au fost jurnaliștii.
De exemplu, în timp ce transmitea live, reporterul Digi24 Isabella Neagu a fost înconjurată de mai mulți protestatari, care au huiduit-o și amenințat-o. Jurnalista a avut dificultăți în a trece prin mulțimea adunată în jurul său, persoanele implicate în incident apropiindu-se amenințător de ea.
„Sigur că ne-am speriat foarte tare și gândul nostru era în următorul moment spre autorități. Am căutat cu privirea jandarmii în acel moment pentru că ne doream să intervină, astfel încât să putem duce acea transmisiune la capăt, dar așa cum se vede în imagini, acest lucru nu s-a întâmplat. Au fost extrem de agresivi verbal. Îl căutam cu privirea în permanență și pe colegul meu operator. Îmi doream să știu dacă este bine. Cu greu am reușit să comunicăm în acel moment”, a povestit reporterul, conform Digi24.
Echipa televiziunii a solicitat, în cele din urmă, sprijinul jandarmilor: „Au trimis un echipaj acolo unde eram în acel moment pentru a ne ajuta să ieșim din mulțimea care era în continuare agresivă verbal cu noi, jurnaliștii”.
Dosar penal pentru loviri
Din păcate, au existat și cazuri în care situația a escaladat, ajungându-se până la violență fizică. Jurnalistul B1TV prezent la protest „a fost trântit la pamant, a fost lovit cu pumnul în coaste, iar mai apoi mașina știrilor B1 a fost vandalizată”.
„Polițiștii din cadrul Sectiei 20 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate activități specifice, în vederea depistării persoanelor implicate în eveniment”, se arată într-un comunicat al DGPMB, citat de Aktual24.
Reporterul B1TV Silviu Jucaru a povestit că protestatarii au devenit violenți în momentul în care au văzut mașina postului de televiziune și pe operatorul care filma mulțimea de oameni.
„Din ce ne-a spus (…) știm ca acesta a fost trântit la pământ, a fost lovit cu pumnul în coaste, iar mai apoi mașina știrilor B1 a fost vandalizată”, a mai spus jurnalistul, precizând ulterior că un manifestant a urinat pe vehicul.
Nu este prima oară când jurnaliștii români care relatează de la un protest privind alegerile prezidențiale sunt agresați. Cu doar două zile înainte de manifestația organizată de AUR, o altă echipă a televiziunii Digi24 a fost agresată de participanți, care au aruncat cu sticle de apă și covrigi în reporter și operator.
Articole asemănătoare
Protestatarii pro-Trump au transfigurat presa într-un inamic
Reportajul care a salvat viața unui copil italian. Un jurnalist trimis să acopere dispariția acestuia l-a găsit în pădure
Strategia nouă a platformei Facebook împotriva fenomenului Fake News
Relatarea unei jurnaliste expulzate din Rusia, publicată de Politico: „Ce m-a învățat faptul că am fost alungată din Rusia despre războiul Kremlinului împotriva presei”
Facebook a fost plătit să ruleze reclame care comparau vaccinarea cu Holocaustul