Jurnalist musulman britanic care a criticat Israelul, reținut în SUA pentru a fi deportat

Un jurnalist britanic a fost reținut duminică dimineață pe aeroportul internațional din San Francisco de către agenți ai autorităţii de imigraţie americane.

Potrivit informațiilor confirmate de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), viza lui Sami Hamdi a fost revocată înainte de îmbarcarea sa pentru zborul intern, iar în momentul în care s-a prezentat la controlul de securitate, agenții ICE l-au identificat și l-au plasat în custodie în vederea îndepărtării din țară, infromează The Guardian.

Oficial, DHS susține că „persoana a pierdut viza și se află în custodia ICE în așteptarea procedurilor de deportare”. Lipsesc, însă, motivele clare pentru revocare, dat fiind faptul că intrase recent pe teritoriul USA, pentru a participa la un turneu de conferințe.

Evenimentele care au precedat reținerea sugerează însă o motivație politică. Cu doar câteva ore înainte de arestarea jurnalistului, activista de extremă-dreaptă Laura Loomer, care se mândrește cu pozițiile sale islamofobe, a publicat un mesaj pe platforma X în care a susținut că a făcut presiuni asupra Departamentului de Stat și asupra DHS pentru ca Hamdi să fie „înlăturat” din SUA.

Loomer a mai afirmat că revocarea vizei a fost „o consecință directă a demersurilor ei”.

Dar ce a făcut un jurnalist britanic atât de grav încât să fie expulzat din SUA? Ei bine, nimic – dar Hamdi, care este redactor-șef al revistei International Interest, o revistă de știri axată pe Orientul Mijlociu, Asia de Est și Regatul Unit, este de mult timp un critic deschis al acțiunilor Israelului împotriva palestinienilor.

Acesta este motivul pentru care Consiliul pentru Relații Americano-Islamice consideră că Hamdi a fost arestat.

„Răpirea unui jurnalist și comentator politic musulman britanic de renume, aflat într-un turneu de conferințe în Statele Unite, pentru că a îndrăznit să critice genocidul comis de guvernul israelian, este o încălcare flagrantă a libertății de exprimare”, a declarat CAIR într-un comunicat, adăugând că „avocații și partenerii lucrează pentru a remedia această nedreptate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *