Israel reîncepe urmărirea cetățenilor prin tehnologia antiteroristă, după creșterea numărului de cazuri de coronavirus
Creșterea bruscă a numărului de cazuri a determinat autoritățile israeliene să reia o practică controversată – monitorizarea cetățenilor prin intermediul tehnologiei antiteroriste.
În ultima perioada, au fost înregistrate aproape 1000 de cazuri pe zi în Israel. Pentru a limita transmiterea comunitară, Israelul a folosit un sistem care notifica cetățenii în momentul în care au intrat cu o persoană depistata pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 și trebuie să stea la izolare, informează Biziday, citând The Times of Israel.
”Ne confruntăm cu al doilea val al pandemiei și acesta este mai rău decât primul. Numărul cazurilor s-a dublat în 10 zile”, a declarat ministrul adjunct al Sănătății, Yoav Kisch.
Israel nu este singurul stat care a implementat un astfel de program în încercarea de a stopa transmiterea coronavirusului. Regatul Unit al Marii Britanii dezvoltă un sistem similar, propriu, în timp ce și marile companii tehnologice au încercat să intre în această cursă.
Totuși, folosirea unui program antiterorist împotriva propriilor cetățeni a stârnit îngrijorări în rândul societății civile și a activiștilor pentru drepturile omului, existând temerea ca datele colectate să nu fie folosite necorespunzător.

Articole asemănătoare
Biden încă nu a ținut o conferință de presă formală ca președinte al SUA. Ce înseamnă asta pentru presa americană
Știrile false despre vaccinare golesc conturile prin simpla accesare
Mai mult de jumătate din jurnaliștii din Hong Kong au admis că se auto-cenzurează de teamă
Twitter vs Musk 1-0. Instanța a hotărât ca procesul să aibă loc în octombrie
Amnesty International cere autorităților române să investigheze acuzațiile de utilizare excesivă a forței