Sinteza anului 2020 de la IRES: românii au plâns mult, au cântat singuri și n-au băut în exces
De-a lungul acestui an, IRES a evaluat constant, prin intermediul a 15 valuri de sondaje, modul în care pandemia a influențat percepțiile, dar și comportamentele românilor.
Ca și anul trecut, și în 2020, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a lansat un sondaj în două valuri, pentru a testa impresiile și reacțiile românilor la diverse fenomene din societate, la finalul anului.
Iată câteva constatări științifice mai puțin obișnuite:
- Doar trei din zece respondenți NU au plâns în 2020, conform declarațiilor acestora, iar proporția e similară cu cea din valurile precedente. Declară că au plâns, în procentaje mai mari, femeile și persoanele cu vârsta peste 50 ani.
- Șapte din zece intervievați AU cântat în anul 2020 singuri sau împreună cu alții, proporție similară cu cea din 2018 și mai mare decât în valurile anterioare ale cercetării. Tinerii și persoanele din mediul urban declară, în mai mare măsură, că au cântat anul acesta; în plus, procentul celor care spun că au desfășurat această activitate crește odată cu nivelul educației și scade odată cu înaintarea în vârstă a respondenților.
- Aproximativ jumătate dintre români NU au băut alcool în 2020, similar cu anii trecuți. Proporția celor care declară că au avut acest comportament este mai mare în rândul bărbaților, a locuitorilor din mediul urban, crește odată cu nivelul de educație și este mai mare printre cei cu vârste până în 50 ani.
- În anul 2020, aproximativ nouă din zece români participanți la cercetare (similar cu anii anteriori) spun că au băut cafea.
- Șase din zece români participanți la cercetare și-au sărbătorit ziua de naștere, procentaj mai mic față de 2018 (58% – 2020, 73% – 2018). Cei care au sărbătorit sunt mai degrabă din rândul bărbaților și a tinerilor până în 35 ani cu studii superioare.
De-a lungul acestui an, IRES a evaluat constant, prin intermediul a 15 valuri de sondaje, modul în care pandemia a influențat percepțiile, dar și comportamentele românilor. Am aflat îngrijorările și temerile lor, am găsit date despre singurătăți și incertitudini, despre neîncrederea în cei de la putere, dar am văzut și speranță și optimism.
Ce credem despre pandemie
Cât despre atitudinea față de Covd-19, 1 din 5 români spune că a făcut un test pentru depistarea virusului în organism, iar dintre cei aproape 80% care nu s-au testat, 65% susțin că s-ar fi testat dacă ar fi avut ocazia.
Persoanele educate și cu vârsta între 51 și 65 de ani sunt categoriile care s-au testat în proporții mai ridicate decât altele, iar vârstnicii și cei educați spun, comparativ cu alte categorii, că s-ar fi testat.
O treime dintre participanții la studiu declară că sunt deciși să se vaccineze (procentajul este în creștere față de un studiu realizat în perioada 12 – 14 decembrie, când 25% dintre respondenți spuneau că s-ar vaccina cât mai repede). Aproape 4 din 10 sunt încă indeciși cu privire la vaccinare, în timp ce 1 din 4 români este decis să nu se vaccineze.