Iranul încearcă să recruteze spioni din rândul deținuților străini
Serviciile de spionaj iraniene au încercat în repetate rânduri să o recruteze pe Kylie Moore-Gilbert, o profesoară universitară, specializată în politica din Orientul Mijlociu, care deține atât cetățenie australiană, cât și cetățenie britanică. Încercările au avut loc în contextul în care aceasta este întemnițată în închisoarea Evin, în apropierea Teheranului, care este condusă de Corpul Gărzii Revoluționare Islamice. Ea este acuzată de spionaj împotriva Iranului și trebuie să îndeplinească o sentință de 10 ani.
Informațiile au fost dezvăluite de publicația engleză The Guardian, după ce a obținut accesul, prin mijloace nemenționate, la corenpondența dintre Moore-Gilbert și autoritățile iraniene. Aceasta dezminte acuzațiile de spionaj, susținând că nu a încălcat nicio lege și că încarcerarea sa este de natură politică. De asemenea, critică maniera în care este tratată în penitenciarul de lângă Teheran, afirmând că nu i se permite să efectueze apeluri telefonice și că a avut de multe ori nevoie de îngrijire medicală, din cauza condițiilor pe care este nevoită să le îndure în corpul 2A al închisorii: „Sunt în 2A de aproape un an și, mai ales după verdict, sănătatea mea s-a deteriorat semnificativ. În ultima lună am fost de două ori la îngrijiri speciale la Spitalul Baghiatallah și de șase ori la infirmeria închisorii.”
Oricum, chiar și în aceste condiții dificile și suferind din pricina atâtor abuzuri, Kylie Moore-Gilbert a refuzat categoric propunerile de a lucra pentru serviciul de informații al Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, rugându-i să considere răspunsul ca fiind ,,o respingere oficială și definitivă” a ofertei. Chiar dacă astfel și-ar recâștiga libertatea, ea a refuzat să ajute autoritățile iraniene să obțină informații despre Occident, repulsia ei față de această posibilitate fiind evidentă într-una dintre scrisori:
„În niciun caz nu voi fi convinsă să-mi schimb decizia.
„Nu sunt spion. Nu am fost niciodată spion și nu am niciun interes să lucrez pentru o organizație de spionaj din nicio țară. Când părăsesc Iranul, vreau să fiu o femeie liberă și să trăiesc o viață liberă, nu sub umbra extorsiunii și amenințărilor. ”
Profesoara cu dublă cetățenie a fost arestată, din cauza unor declarații mincinoase și a unui subiect ,,suspicios” pe care îl cerceta. Ea se afla pe teritoriul Iranului folosind pașaportul australian, ceea ce determină autoritățile australiene să se implice activ în cazul ei, încercând să îi obțină eliberarea. Ministrul de Externe australian, Maryse Payne, a declarat că Guvernul nu acceptă acuzațiile care îi sunt aduse lui Moore-Gilbert și depune mari eforturi pentru a o elibera. Totuși, Ministrul de Externe iranian, Abbas Mousavi, a răspuns prin afirmația că „Iranul nu se va supune jocurilor politice și propagandei” exercitate atât de către media, cât și de către oficialii australieni.
Articole asemănătoare
Twitter testează sistemul de downvote la nivel global
Chatbotul Grok al lui Elon Musk generează imagini false cu Trump, Harris și Biden
Guvernul britanic vrea să relaxeze regulamentul GDPR
Primele jurnaliste din România, pioniere în lupta pentru drepturile femeilor
The New York Times dă în judecată OpenAI și Microsoft pentru încălcarea drepturilor de autor