
Investigația ONU privind cazul lui Khashoggi, pusă în dificultate de Arabia Saudită
Arabia Saudită evită să lase ancheta desfășurată de Organizația Națiunilor Unite să decurgă lin, blocând accesul investigatorului.
Agnes Callamard a declarat presei că încă nu a avut acces în interiorului consulatului saudit din Istanbul, deși a făcut o cerere în acest sens. Cu toate astea, reprezentantul ONU a subliniat faptul că documentul ar fi fost făcut ”destul de târziu” și mai lasă timp autorităților, conform The Independent.
Cu toate astea, Callamard a transmis un mesaj către Riyadh, cerând ”respectuos accesul, la un moment dat”, ei și echipei sale. Autoritățiile din Turcia au făcut presiuni ceva mai mari asupra Arabiei Saudite.
„Faptul că raportorul nu a fost acceptat este scandalos”, a declarat Omer Celik, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ Justiție și Dezvoltare din Turcia, într-un interviu televizat. „Este o abordare care arată că nu există cooperare și că ceva este ascuns”.
Amintim faptul că echipa lui Agnes Callmard va sta timp de o săptămână în Turcia, timp în care va încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat în consulat pe 2 octombrie 2018, și cine este vinovat.
Corpul jurnalistului Jamal Khashoggi nu a fost găsit până în prezent.
Articole asemănătoare
EXCLUSIV Dăncilă nu știe de glumă. Rareș Bogdan comentează războiul dintre premier și Times New Roman
Presa din România a preluat afirmațiile înșelătoare despre ”reclasificarea” pericolului COVID de către Norvegia
Klaus Iohannis, reacție pe Facebook în urma violențelor din Piața Victoriei
Utilizatorii britanici de Google ar putea să-și piardă drepturile europene de protecție a datelor
Republica Moldova și SUA au încheiat un parteneriat împotriva dezinformării externe