Anti-semitismul din mediul online s-a intensificat odată cu apariția crizei epidemiologice, susține Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, într-un studiu realizat în perioada 2019 – aprilie 2020.
Pandemia a reprezentat cadrul perfect pentru manifestarea unor mesaje împotriva evreilor pe rețelele de socializare, precum și promovarea ideii că această minoritate se află în spatele apariției noului coronavirus, arată Europa Liberă.
”Institutul «Elie Wiesel» observă cu îngrijorare dinamica manifestărilor de ură din mediul online de limba română îndreptate împotriva evreilor. Astfel, în mediul online, şi cu precădere pe Facebook, mesajele antisemite şi negaţioniste capătă forme virulente şi duc la formarea unor adevărate comunităţi ale urii. Necesitatea combaterii discursul instigator la ură în mediul online se conturează a fi o provocare majoră. Se practică un discurs critic faţă de orice tip de minoritate (cu precădere minorităţiile etnice şi sexuale), eurosceptic şi anti-globalist. Naraţiunile antisemite nu reprezintă subiectul exclusiv. Marea majoritate a materialelor cu caracter antisemit au un conţinut de tip conspiraţionist”, se arată în concluziile raportului publicat recent.
Mai mult decât atât, cele mai multe mesaje împotriva comunității evreiești se regăsesc pe Facebook. Cu toate că rețeaua de socializare încearcă să elimine conținutul anti-semit, arată studiul, eforturile sunt însă ”zădărnicite de formule de camuflare a conţinutului prin alterarea unor cuvinte prin folosirea unor simboluri sau coduri”.
Discursul instigator la ură la adresa evreilor se propagă și prin comentarii licențioase la postări informative despre comunitatea evreiască sau Israel.
Cu toate astea, studiul mai relevă că ”gradul de acceptare al evreilor în societatea românească este ceva mai bun în comparaţie cu maghiarii sau romi”. La propagarea stereotipurilor antisemite și negarea ori trivializarea Holocaustului au contribuit figuri publice și autorități locale: viceprimarul Capitalei a propus, în decursul anului trecut, plasarea unei statui cu Ion Antonescu, criminal de război. Totodată, o stradă din Râmnicu Sărat a fost numită după același personaj politic.
Leave a Comment