Grupările extremiste de dreapta au început să se mobilizeze pe anumite rețele de socializare pentru rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA. Postările acestora vorbesc despre pregătirea observatorilor electorali să conteste numărătoare din zonele care, tradițional, votează cu partidul Democrat, dar și mesaje care sugerează noi proteste violente în cazul în care Donald Trump pierde alegerile.
Principala platformă unde aceste grupări se adună este Telegram și asta din cauza moderării superficiale pe care rețeaua o aplică – chiar și după scandalul legat de acest aspect în care CEO-ul companiei a fost arestat.
The New York Times a analizat 50 de canale de Telegram cu peste 500,000 de membrii care fac parte din grupări ce au participat și militat pentru insurecția din 6 ianuarie 2021, după ce Donald Trump a refuzat să accepte că Joe Biden a câștigat. Mesajele văzute de NYT fac parte dintr-o mișcare vastă a mai multor organizații extremiste de dreapta menită „să pună la îndoială credibilitatea alegerilor prezidențiale, să interfereze cu procesul de votare și, eventual, să conteste rezultatul”.
Aceste canale de Telegram au fost creat după alegerile din 2020, momentul în care teoriile conspiraționiste cu privire la alegeri au reușit să intre în discursul mainstream. De atunci, acestea au crescut suficient încât au generat o adevărată mișcare de negare a alegerilor.
„Se apropie cu pași repezi ziua în care nu va mai fi posibil să stăm cu mâinile în sân. Fie veți sta alături de rezistență, fie veți îngenunchea și veți accepta de bunăvoie jugul tiraniei și opresiunii”, este unul dintre mesajele Proud Boys, grupare care a stat la baza asaltului asupra Capitoliului acum trei ani.
Dincolo de dezinformările electorale pe care aceste canale de distribuie – majoritatea legate de faptul că Kamala Harris va câștiga pentru că imigranții ilegali sunt transformați în votanți – mobilizarea acestora este extrem de îngrijorătoare. Grupările cer membrilor să fie gata să iasă în stradă, cu arme de foc la ei și să fie pregătiți pentru violențe. Toate aceste lucruri, bineînțeles, în cazul în care Trump pierde în fața lui Harris.
Nu toate postările folosesc un limbaj clar care să îndemne la violență, însă tonul merge în această direcție. Unul dintre mesajele de recrutare ale Proud Boys este o imagine cu un bărbat înarmat ce poartă o balaclava acompaniat de mesajul ”oamenii liberi nu se supun funcționarilor publici”.
Tensiunea din societatea americană este clară și în afara spațiului online. Autoritățile au luat măsuri sporite de securitate, unele centre de numărare a voturilor fiind pregătite ca de război. Oricare va fi rezultatul alegerilor, mai îngrijorător va fi reacția de după anunțarea câștigătorului.
Leave a Comment