Facebook declară război fake news-ului. Compania angajează o echipă de ziariști pentru a face selecția știrilor relevante
Facebook angajează o echipă de zece ziarişti cu experienţă pentru a nu mai lăsa selecţia ştirilor promovate exclusiv pe seama algoritmilor, informează France Presse, tradus de Agerpres. În trecut acest lucru făcea ca anumite știri false să fie răspândite cu o viteză amețitoare. Analiştii consultaţi de agenţie consideră totuși că efortul nu va fi suficient pentru a revoluţiona mass-media.
Facebook urmăreşte afişarea ştirilor relevante într-un News Tab, o filă dedicată ştirilor, separată de fluxul tradiţional în care este afişat conţinutul promovat de prietenii fiecărui utilizator de Facebook. Jurnaliştii proprii ai reţelei nu vor edita articole, ci doar vor selecta ştirile de pe diferite site-uri.
„Obiectivul nostru privind fila „Ştiri” este să oferim o experienţă extrem de personalizată şi judicioasă”, a declarat agenţiei France Presse managerul parteneriatelor pentru informaţie ale Facebook.
Anunţul vine în contextul în care presa clasică se confruntă cu dificultăţi – tot mai multe publicaţii se închid, în timp ce angajatorii caută formule de supravieţuire în era informaţiei gratuite, iar Facebook refuză în continuare să se considere o organizaţie media şi să îşi asume responsabilităţile editoriale aferente, observă AFP.
Danna Young, profesoară de comunicare la Universitatea din Delaware, consideră că „teoretic” proiectul Facebook este „un eveniment într-adevăr pozitiv” şi „promiţător”. Ea a declarat însă pentru AFP că „nu este ceva revoluţionar, deoarece nu va transforma neapărat modul în care oamenii distribuie relatările pe propria cronologie (timeline)”. „În asta constă adevărata putere: persoanele pe care le cunoaşteţi, în care aveţi încredere, care aprobă tacit ştiri prin distribuire”, explică ea.
În ultimii 15 ani, în Statele Unite s-au închis circa 2000 de ziare, conform estimărilor Universităţii statului Carolina de Nord. Milioane de americani au rămas astfel fără informaţii locale de calitate profesionistă, cărora le-au luat locul reţelele sociale. Un studiu publicat anul trecut de Pew Research Center arată că din 2008 până în 2018 numărul ziariştilor din SUA a scăzut cu 47%.
Articole asemănătoare
Cehia schimbă modalitatea de predare a istoriei în şcoli, pentru a combate propaganda rusă
Declarațiile Kremlinului susțin scenariul expus de Belarus. Vladimir Putin se va întâlni joi cu Lukașenko
Politicienii români și site-urile nesigure
TikTok se consideră platformă de divertisment și spune că Facebook nu te poate distra
Un experiment arată nedreptatea algoritmului folosit de către TikTok