În India aproximativ opt milioane de oameni își declară dragostea sau durerea pe o rețea de socializare locală. „Uneori mă simt ca și cum toată lumea …
Anul acesta am sărbătorit un secol de la finalul Primului Război Mondial. Acesta a fost un conflict marcat nu numai de amploarea lui, ci și de un nive…
Începutul mileniului, profund marcat de tehnologizare excesivă, de crize economice mondiale și de depresie, care pare a fi boala secolului în care trăim, evidențiază un pradox: cu cât avem mai multe instrumente de comunicare, de relaționare, de dezvo…
Când spui online și social media, inevitabil spui: Lucian Mîndruță. Jurnalistul este una dintre vocile care au cel mai mare impact în mediul online. D…
La mai mult de o sătămână de la izbucnirea scandalului Cambridge Analytica, apele par să se fi reașezat suficient încât să evaluăm consecințele. După …
Atentatele teroriste din ultimii ani, care au avut loc în marile orașe, atât din spațiul european, cât și dinafara lui, reprezintă unul dintre cele mai mari pericole ale prezentului.
Însă, nu de puține ori, acest pericol al secolului XXI, este fol…