Regimurile autocrate au fost împinse să se adapteze la noile vremuri, după ce vechii lideri au fost detronați pentru metodele lor de cenzură directă ș…
Guvernul de la Moscova își continuă politica de sancționarea a companiilor tech străine pe motiv că încalcă legislația țării. Twitch este acuzată că p…
O știre greu de confirmat, care se rostogolește în aceste zile. Mai multe surse independente sau ucrainene o indică drept adevărată, iar sursele rusești nu spun nimic (dar este lesne de înțeles de ce). Vă rugăm, așadar, să o tratați cu rezervă până l…
Tot mai multe tentative de furt de informații sensibile ale unor personalități britanice influente, precum politicieni și jurnaliști, au fost identifi…
Toți suntem familiari până acum cu vestitul ChatGPT, inteligența artificială făcută publică de cei de la OpenAI, tocmai de asta e bine să ne familiari…
O știre recentă afirmă că, în cercurile înalte ale statului rus, unii oficiali sunt îngrijorați că țara ar putea fi supusă unor atacuri care depășesc lumea fizică. Concret, aceștia se tem că membrii Serviciului Federal de Gardă al Rusiei (FSO), care …
Anul care tocmai a trecut, 2022, ar putea fi unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme din punctul de vedere al modului în care oamenii îl percep.…
La câteva zile după ce a apărut informația că investigatorul Bellingcat Christo Grozev este căutat în Rusia „în temeiul unui articol din Codul Penal” …
De-a lungul anilor, Bellingcat a scos la lumină investigații de anvergură folosind doar OSINT - sau open-source intelligence, o tehnică în care datele sunt colectate doar din surse accesibile de pe internet. Echipa de jurnaliști a dezvăluit cine a fo…