Au fost raportate zeci de mii de încălcări ale General Data Protection Regulation încă de la implementarea legilor europene, pe 25 mai 2018, și până l…
Capitolul despre România post-decembristă de pe Wikipedia în limba engleză, o sursă foarte populară de informare la nivel mondial, citează dintr-un ju…
Statele din Europa de Est par să conștientizeze pericolul războiului de dezinformare dus de Rusia. Cel puțin, așa reiese dacă ne luăm după ultimele acțiuni ale acestora. În ciuda derapajelor democratice din ultimii ani, Polonia a fost de acord la înc…
Cu România la șefia Consiliului Uniunii Europene, presa internațională este din ce în ce mai atentă la evenimentele interne, atât pe plan politic, soc…
Ceremonia ținută joi seara la Ateneul Român, cu ocazia preluării președinției Consiliului UE de către România, a fost una solemnă, în care s-au sublin…
În anul 2018 am fost martorii dezvoltării și diversificării războiului hibrid purtat de Rusia împotriva Occidentului. Campaniile de dezinformare au vizat cu precădere trei zone: Ucraina, statele membre ale Uniunii Europene și Statele Unite. Potrivit …
Pe bună dreptate, capacitatea României de a face față cerințelor venite odată cu preluarea preșidinției Consiliului UE a fost pusă la îndoială. Princi…
Daniel Dragomir, condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție, a anunțat săptămâna aceasta pe contul său de Facebook că va înființa un partid…
O glumă a unui medic stomatolog din Arad, care a postat pe pagina sa de Facebook poza unui castel din Germania, spunând că „bijuteria” se află în comuna Ususău din judeţul Arad, a demonstrat cât de uşor pot cădea românii „mândri” în capcana fake new…
Propaganda rusă, operațiunile de dezinformare și atacurile cibernetice îi țintesc nu doar românii obișnuiți, ci și pe liderii acestora, a declarat șef…