Elon Musk se ține de promisiune și elimină titlurile articolelor de presă de pe X
În încercarea de a face oamenii să stea cât mai mult pe platformă, Elon Musk a decis să elimine titlurile articolelor de presă publicate pe X, fosta Twitter. Singurele lucruri vizible, de acum, sunt imaginea aleasă pentru articol și numele site-ului unde utilizatorii vor fi redirecționați, dacă apasă pe imagine.
Nu este o schimbate surprinzătoare pentru că idea a fost prezentată de Musk încă de la finalul lunii august, moment când a precizat că eliminarea titlurilor va „îmbunătăți foarte mult partea estetică”. Conform surselor citate de Fortune la acea vreme, X ar fi prezentat măsura și agenților de publicitate, care au reacționat negativ, dar miliardarul nu s-a lăsat convins. De fapt, Musk a prezentat această eliminare ca fiind o modalitate prin care se poate combate clickbaitul.
E greu de înțeles cum anume se va întâmpla acest lucru. O imagine prezentată fără niciun context sau acompaniată de un text ce poate să nu aibă legătură cu articolul în sine, nu ajută la oprirea răspândirii informațiilor false sau trunchiate, ba din contră.
Utilizatorii au început deja să reacționeze cu privire la acest lucru și au distribuit articole care vorbesc despre eliminarea titlurilor, doar că au scris cu totul alt context, folosindu-se de faptul că în imagini apare Elon Musk.
NEW SCOOP: evidence showing elon musk is a pedophile mounting quickly https://t.co/P7AKBENriY
— pudding person (@JUNlPER) October 5, 2023
„NOUĂ ȘTIRE: dovezile care arată că elon musk este un pedofil se adună rapid”, a scris persoana de mai sus pentru un articol, care – evident– nu demonstrează asta. E un exemplu amuzant, însă unul care infirmă idea miliardarului că informațiile false sau clickbaitul pot fi oprite.
Articole asemănătoare
Stalin și Hitler cântă împreună “Video Killed the Radio Star” într-un deepfake ajuns viral
Jurnalistul Dom Phillips, dispărut în Brazilia. Familia cere autorităților să intensifice căutările
STS va implementa certificatele verzi care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană
Propaganda rusă susține că NATO înarmează Ucraina cu avioane și tancuri. Imaginile prezentate, vechi de câțiva ani
China își avertizează cetățenii să se comporte potrivit sau ”vor fi pedepsiți”