După știri false, avem acum și crime false. Cazul lui Arkady Babchenko este demn de un film hollywoodian

Vestea a căzut ca un fulger: Arkady Babchenko, jurnalistul rus de 41 de ani critic la adresa Kremlinului, a fost împușcat în scara blocului în timp ce se întorcea acasă. Iar presa de pretutindeni a început tirul de acuzații: după Anna Politkovskaya și Boris Nemtsov, încă o victimă se adaugă șirului lung de trofee al lui Vladimir Putin.

Avea de altfel toate datele pentru a se înscrie în acest tipar. Numise regimul de la Kremlin ca fiind un „agresor” în momentul în care avionul care transporta 64 de membri ai Corului Armatei Roșii spre Siria se prăbușise în Marea Neagră, denunțase Rusia ca un loc în care nu se mai simte în siguranță, iar în urmă cu exact patru ani scăpase ca prin minune de la moarte după ce nu mai avusese loc în elicopterul cu soldați ucraineni alături de care urma să călătorească în estul Ucrainei și care a fost doborât ulterior de rebeli pro-ruși.

Nimeni nu se aștepta însă la răsturnarea de situație demnă de o producție Hollywoodiană. Arkady Babchenko nu murise de fapt, ci își înscenase moartea în colborare cu serviciile secrete ucrainene pentru a dezvălui un complot plănuit de Kremlin împotriva sa. Da, par detaliile unui film cu James Bond, dar exact aceasta este realitatea. Mai concret, conform surselor de la Kiev se pare că serviciul secret rusesc angajase un cetățean ucrainean cu sarcina de a găsi o persoană dispusă să-l ucidă pe Babchenko. Acesta, identificat doar prin inițiala G., contactase câțiva veterani ai războiului ruso-ucrainean, oferind suma de 30.000 de dolari pentru această acțiune. Dar, așa cum ar părea că se poate întâmpla doar în filme, una dintre aceste persoane s-a dovedit a fi o „cârtiță” care a raportat planul serviciilor secrete ucrainene.

Mai mult, conform acelorași surse, serviciile secrete pretind că au dovada conform căreia omul de legătură G. fusese contractat de FSB. După cum pretinde Babchenko însuși, de altfel, acestuia i-ar fi fost arătată o fotografie de-a sa făcută în urmă cu 25 de ani în scopul emiterii unui document de identificare, pentru ca ulterior criminalul să fie capabil să-și recunoască victima. Dar, spune jurnalistul, la această fotografie n-ar fi putut avea acces decât serviciile de securitate, din moment ce ele erau singurele care se ocupau de emiterea acestui tip de documente și numai de trei ori în timpul vieții unui cetățean rus: la șaisprezece, la douăzeci și cinci și la patruzeci și cinci de ani. Dar, dacă lucrurile stau într-adevăr așa, asta nu face decât să dovedească incompetența FSB-ului, pentru că un criminal nu are nevoie de o fotografie atât de veche pentru a-și identifica ținta, internetul fiind de altfel plin de poze cu Arkady Babchenko mult mai recente.

Însă, dacă pentru a-l cita pe Shakespeare, „totul e bine când se termină cu bine”, consecințele acestei răsturnări de situații par greu de calculat în acest moment. Iar asta nu doar din cauza evidentă a atenției mult sporite pe care o va avea Arkady Babchenko din partea regimului Vladimir Putin, dar și din pricina faptului că media rusească va avea motiv, din acest moment, să condamne media occidentală ca fiind lipsită de credibilitate, întorcând în felul acesta propriile motive pentru care este ea însăși de regulă acuzată la 180 de grade. Lucru care de altfel s-a și întâmplat deja, filiala britanică a postul de televiziune Russia Today anunțând deja, ca urmare a veștii false morți a lui Arkady Babchenko, că „publicul din țările NATO își pierde încrederea rapid în tipul de jurnalism pe care îl practică televiziunile, radio-urile și mediul lor online”.

Afshin Rattansi, gazda emisiunii unde el însuși a declarat aceste lucruri, a adăugat, de altfel: „Organizațiile care au preluat aceste știri fără să le verifice, de la forțe care vor să cauzeze rău Rusiei, ar trebui să-și ceară scuze apăsat”.

Luca Dinulescu:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri