Dezinformare, populism și dacopatie feroce: cum a șocat Funar Facebook-ul

Mediastandard.ro vă recomandă să evitați cu abnegație dezinformările, extremismele și populismele gregare pe care recent înființata facțiune pompos intitulată Partidul România Noastră (PRN) le împrăștie, într-o veselie, în mediul online.

Bunăoară, pagina de Facebook a acestei grupări xenofobe și ultranaționaliste (mai multe detalii AICIîi etichetează pe romi și pe unguri drept ”alogeni”, susține că România este colonia unei oculte mondiale și lansează cele mai demente (da, avem proprietatea termenilor uzitați) ”teorii” dacopate potrivit cărora dacii ar fi construit Roma și ar fi inventat… scaunul cu patru picioare! 

Căpetenia Funar

E de ajuns să precizăm că PRN – prezentat drept ”unicul partid din România care își asumă apărarea și promovarea valorilor națiunii române” – este condus de puțin spus controversatul Gheorghe Funar, fost peremist de vază și secund al extremistului Vadim Tudor. Una dintre cele mai recente ”inițiative” a PRN (care, cel mai probabil, nu va accede niciodată în Parlament) a fost aceea de a redacta o așa-zisă ”lege”, care să-l oblige pe președintele Klaus Iohannis să respecte decizia CCR privitoare la revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Altminteri, ex-peremistul solicită arestarea lui Iohannis și încarcerarea sa pentru nu mai puțin de doi ani! Potrivit paginii de Facebook, Gheorghe Funar a trimis ”proiectul de lege” Guvernului Dăncilă.

Vrea arestarea și încarcerarea lui Iohannis!

„Noi, cei din Partidul România Noastră, am găsit o soluție legislativă pe care, prin intermediul mass-mediei, o facem cunoscută Guvernului. Articolul 1: Încălcarea prevederilor Constituției României se pedepsește cu închisoare pe timp de 2 ani. Articolul 2: Persoana care a încălcat dispozițiile Constituției României este arestată în maxim 24 de ore și judecată în stare de arest, în procedură de urgență. Articolul 3: Pedeapsa închisorii nu poate fi redusă. Cel condamnat nu poate fi grațiat. Această propunere legislativă o trimitem (…) la Guvernul României care o poate adopta în procedură de urgență printr-o ordonanță de urgență. O trimitem și la parlamentari patrioți care să o înregistreze ca propunerea lor legislativă sau unor partide politice și apoi, parcurgând demersul prin Parlamentul României, dar este de durată, căci vine și vacanța parlamentară, și s-ar putea ca abia în toamnă să se adopte legea. Cea mai rapidă procedură este ordonanța de urgență, este la îndemâna Guvernului, și îl obligă și pe președintele Iohannis să respecte Constituția”.

Dacii au construit Roma și au inventat scaunul cu patru picioare?!

Vă reamintim că, în toamna anului trecut, Gheorghe Funar a fost protagonistul unui show dacopat de-a dreptul halucinant, la Digi24, unde, printre multe alte inepții de proporții cosmice, a găsit de cuviință să anunțe că strămoșii noștri dacii ar fi construit Roma. „Isus Hristos, fiind din neamul get, avea și caracteristicile strămoșilor noștri, avea tenul alb, părul auriu, barbă aurie, ochi albaștri (…) În traducere știți ce înseamnă Deutschland? Țara dacilor. Vă vine să credeți? Dacă ajungeți în Olanda și îi întrebați pe olandezi cine sunt strămoșii lor vă spun dacii (…) Știți cine a construit Roma? Știți că numele Romei, a capitalei Imperiului Roman, nu este latin, ci provine din Geția, de la strămoșii noștri, din Roma veche (…) Ei au inventat foarte multe lucruri care sunt folosite de omenire astăzi. De pildă roată, este invenția geților. Ei au inventat carele de luptă, au inventat scaunul cu patru picioare, masa cu patru picioare, au inventat uneltele agricole (…) Piramidele din Egipt au fost construite de strămoșii noștri geți după modelul piramidei soarelui pe care o face bunul Dumnezeu pe teritoriul României!”, sunt doar câteva dintre elucubrațiile lui Gheorghe Funar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *