Declic.ro, scurt chestionar despre referendum: între redefinirea familiei și statistici îngrijorătoare
După povestea interactivă făcută de Piticigratis.com după protestele din 10 august, comunitatea Declic.ro a decis să scoată în evidență dacă și cât de important este referendumul pentru redefinirea Constituției, care va avea loc pe 7 octombrie.
Despre Declic am mai vorbit – este singura platformă din România care face activism online, reunind persoane în probleme diverse, de interes social. Materialul despre care vreau să vorbesc este însă exemplul perfect pentru ce reprezintă Declic.ro și cum poate o arăta o alternativă interesantă de a stabili niște priorități ale societății.
Un scurt chestionar: așa se prezintă conceptul cu care asociația a venit, pentru a răspunde la întrebarea de pe buzele tuturor – mergem sau nu la referendum? Utilizatorului i se pun în față doar cinci întrebări, fiecare cu câte patru variante de răspuns (dintre care una are legătură cu votul ce urmează).
Oricare variantă ai alege-o, înafară de ce despre evenimentul de pe 7 octombrie, ți se va da o statistică extrasă din presa actuală. De exemplu, dacă la a treia întrebare (Care crezi că este cea mai arzătoare problemă pentru familia românească?) răspunzi, să zicem A. copiii care renunță la școală, ți se va da un fragment de la Digi24, de pe 19 septembrie 2017, și niște date despre abandonul școlar.
Varianta în care nu este inclusă redefinirea termenului de căsătorie se încheie cu îndemnul de a nu participa la referendum: ”Dacă îți pasă, stai acasă pe 7 octombrie. Înscrie-te în acest formular pentru a promova #stauacasa #boicotreferendum împreună.”
Eu am completat de două ori acest chestionar – o dată în varianta pe care am prezentat-o mai sus, iar încă o dată alegând doar variantele despre căsătorie, familie și ”exodul populației”. Fiecare răspuns din cele de mai sus duc la prezentarea unor statistici îngrijorătoare, urmate de un mesaj despre conștientizarea pericolelor acestui referendum: cheltuirea unei sume mari din banii publici, propulsarea acestui subiect înaintea celor de importanță națională și așa mai departe. Concluzia acestei variante aduce aminte de liderul PSD: ”Se pare că mergi la referendum. Liviu Dragnea și prietenii săi vor continua liniștiți să-și vadă de afaceri, în spatele perdelei de fum.”
Dacă acest chestionar va avea efectul dorit, nu știm, însă măcar pune pe masă niște statistici îngrijorătoare, presărate cu glumițe nevinovate.
Fă și tu chestionarul AICI
Articole asemănătoare
Reversul proverbului ”vorba dulce mult aduce”: un politician, ignorat complet de jurnaliști
China, clasificată de Serviciul European de Acțiune Externă drept promovator de informații false
Nu au izmene pentru armată, dar vorbesc de “supravegherea predictivă”. Combinație de “1984” și “Minority Report” în Rusia
România, pe locul 2 din UE la reclamele politice de pe Google. USR și PSD au cheltuit cel mai mult
Editiadedimineata.ro: Premieră în România. Institutul Național ”Matei Balș” are în dotare un aparat care depistează COVID-19