De ce ar putea #10yearchallenge să nu fie ceea ce pare

Declinul Facebook, cea mai folosită rețea de socializare din lume, poate fi contorizat prin scăderea încrederii utilizatorilor în aceasta. Încă de la izbucnirea scandalului Cambridge Analytica – care n-a fost un episod singular, din păcate -, compania lui Zuckerberg s-a confruntat cu scepticism.

Iar când internetul a fost inundat de #10yearchallenge, același sentiment a predominat pe Facebook. Practic, utilizatorii sunt îndemnați să pună poze cu ei din 2009 și din 2019, pentru a marca drumul parcurs în acest timp, lucru care a stârnit și mai tare spiritul de nesiguranță – lucru de înțeles, în contextul în care datele a peste 60 de milioane de utilizatori au fost afectate.

Jurnalista Kate O’Neill afirmă, în cadrul unui articol pentru Wired, că imaginile publicate în cadrul acestei provocări ar putea fi folosite de către compania lui Mark Zuckerberg pentru alte proiecte, precum recunoașterea facială: ”Eu acum 10 ani: probabil că aș fi intrat în jocul fotografiilor de pe Facebook și Instagram. Eu acum: mă întreb cum toate aceste date ar putea fi folosite pentru a antrena algoritmi de recunoaștere facială și recunoaștere a vârstei”, a scris aceasta.

Pozele de profil nu ar fi fost o variantă bună în cazul în care companiile tehnologice chiar dezvoltă aceste sisteme, întrucât utilizatorii pot să pună fotografii vechi sau postează pozeale animalelor de companie, ale copiilor sau chiar peisaje și imagini abstracte.

Cu toate astea, omul de presă a subliniat că scenariul propus este doar atât, neexistând nicio dovadă publică. Jurnalista susține însă că ar putea fi o idee plauzibilă, și chiar dacă asta s-ar întâmpla, nu ar fi neapărat un lucru negativ – softurile de recunoaștere facială sunt folosite peste tot în lume pentru a găsi persoane dispărute, mai ales copii.

Lucrul pe care îl putem înțelege din impactul pe care îl are #10yearchallenge pe Facebook ține mai mult de starea în care se află compania lui Mark Zuckerberg. Rețeaua de socializare s-a aflat în centrul atâtor scandaluri în decurs de doar un an – și n-a reușit să schimbe nimic -, încât starea generală este de înșelăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *