Cum și-a făcut China rău prin naționalism: cazul lui Nancy Pelosi
Vizita președintei Camerei Reprezentanților americană, Nancy Pelosi, a nemulțumit oficialii chinezi, care acuză Casa Albă de încălcarea politicii One China. Însă și mai supărați au fost utilizatorii platformelor de social media chineze, care se așteptau ca vizita oficialului SUA să fie oprită – prin orice mijloace necesare.
Jurnalista Li Yuan relatează, în paginile New York Times, că se întâmplă foarte rar ca chinezii de rând să critice guvernul, declarându-și dezamăgirea față de deciziile – sau lipsa acestora – pe care conducerea Partidului Comunist le-au luat. Cu toate acestea, în momentul în care avionul lui Nancy Pelosi a atins solul taiwanez, mulți utilizatori au folosit rețelele de socializare pentru a-și exprima furia.
„Nu face un spectacol de putere dacă nu ai puterea. Ce pierdere de imagine!”, a scris un utilizator Weibo, la scurt timp de la aterizarea avionului.
„O mare națiune. Ce ironie!”, a comentat un altul, referindu-se la faptul că China a pierdut ocazia de a face istorie prin oprirea vizitei celui mai înalt oficial american care a venit la Taipei din 1979 încoace.
A fost criticat, de asemenea, anunțul exercițiilor militare ale Chinei în apropierea Taiwanului, menit să-i salveze reputația lui Xi Jinping și să nu-l facă să pară slab.
Referindu-se la viitoarele exerciții, un utilizator WeChat a spus, ironic: „Economisiți niște gaz”. Un altul a răspuns: „Este foarte scumpă acum”.
Naționalismul, o sabie cu două tăișuri
Reacția oamenilor de rând la – ceea ce au interpretat ei a fi – lipsa de acțiune a statului indică cât de periculos poate fi naționalismul chiar și pentru un guvern care promovează ideile, spune jurnalista Li Yuan.
În fapt, în zilele anterioare vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan, oficialii chinezi și presa pro-regim a făcut eforturi pentru a critica acțiunile Statelor Unite ale Americii. În timp ce autoritățile, în mod special din Ministerul de Externe, foloseau un ton grav atunci când se referea la președinta Camerei Reprezentanților, unii jurnaliști au promovat ideea unor repercusiuni militare.
Hu Xijin, fostul redactor-șef al tabloidului Global Times, acum pensionat, care a declarat pe contul său de Twitter că China ar trebui să doboare avionul lui Pelosi dacă aceasta vizitează Taiwanul. De asemenea, el le-a cerut celor aproape 25 de milioane de urmăritori ai săi de pe Weibo să „sprijine toate contramăsurile luate de guvern și să împărtășească ura față de inamic”.
„Vom lansa cu siguranță contramăsuri puternice pentru a lovi Statele Unite și Taiwanul. Atât de dure încât autoritățile din Taiwan vor regreta”, a scris Xijin.
Discursul public, atât al oficialilor, cât și al propagandiștilor, a pregătit terenul pentru un fel de răspuns dur din partea guvernului chinez, creând așteptări.
„Când China a spus «condamnăm cu fermitate» și «declarăm solemn», a fost doar pentru a amuza oamenii obișnuiți ca noi. Atât de duri când vine vorba de guvernarea internă și atât de lași în afacerile externe”, a spus un utilizator al Weibo, referindu-se la declarațiile făcute de purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Externe.
Când niciuna dintre promisiunile făcute în primele zile ale acestei săptămâni nu a fost îndeplinită, iar Nancy Pelosi a zburat nestingherită, naționalismul s-a întors împotriva celor care l-au promovat.
Articole asemănătoare
Un sfert din britanici cred în teoriile conspiraționiste QAnon
Editiadedimineata: Ce năzbâtii mai fac unii cercetători. Premiile Ig Nobel pentru cele mai amuzante descoperiri științifice
Berlusconi își face debutul pe TikTok, la 85 de ani
Ce au discutat șefa CNA și deputatul USR Bulai despre Revelionul TVR
Al doilea jurnalist ucis în Mexic în 2019: Jesus Ramos Rodriguez lua masa când a fost asasinat