„Stare de ALERTĂ! Aproape de un NOU RĂZBOI în Europa! Tensiunile dintre două state NATO ating COTE ALARMANTE”
Asta este ceea ce titra, astăzi, site-ul b1.ro. Postând, pentru acest articol nesemnat și cu litere de-o șchioapă, o poză fără paternitate. Cu alte cuvinte, printre semnele fără putință de dubiu că avem de-a face cu un articol dacă nu în întregime fals, cel puțin voit amăgitor:
Felul în care justifică b1.ro acest titlu însă, face referire la un articol evz.ro (cu un titlu deja mult mai potolit – „Turcia acuză Grecia pentru tensiunile din Marea Egee”), care la rândul său citează publicația greacă To Vima, căreia Primul Ministru turc Binali Yildirim i-a acordat un interviu cu privire la suveranitatea unor părți din Marea Egee.
Bineînțeles, dacă citim cu atenție materialul original, nici vorbă despre o stare de aproape NOU RĂZBOI în Europa, tensiuni la COTE ALARMANTE etc. etc. Dimpotrivă, prim ministrul turc vorbește despre percepția grecilor conform căreia întreaga Mare Egee ar fi o mare greacă, ceea ce b1.ro într-adevăr spune în interiorul articolului, dar, bineînțeles, fără să se poate abține să pună un titlu alarmist și deci aducător de clickuri.
Oare chiar nu se pot aplica standarde minime în presa online din România? Sau numai unii pot, iar restul sunt excluși, jucând după singurele reguli pe care le consideră relevante în momentul respectiv? Cât despre subiectele alese pentru a face clickuri, se pare că unii jurnaliști aleg instinctele umane primare, apelând la o rețetă binecunoscută în jurnalism. Mai concret, sau la violență, sau la sex.
Leave a Comment