Cum a ajuns condiția de sănătate a unei asistente să fie folosită în dezinformarea privind vaccinul COVID

La 15 minute de când i-a fost administrat vaccinul anti-COVID al Pfizer, o asistentă americană a leșinat – prilejul perfect pentru răspândirea unor teorii ale conspirației privind presupusele efecte negative ale vaccinului.

Însă adevărul era altul, surprins de jurnaliști și personalul medical câteva momente mai târziu. Dar asta nu i-a oprit pe câțiva utilizatori ai internetului să extragă clipul cu momentul în care asistenta leșină și să emită cele mai prăpăstioase variante: că a murit

De vină ar fi vaccinul, dar nu conținutul său

Imediat după ce a leșinat, Tiffany Dover a stat de vorbă cu unul dintre posturile locale prezente la eveniment, prilej cu care le-a explicat motivul real pentru care a leșinat: durerea. Conform spuselor acesteia, are o condiție de sănătate care o determină să leșine atunci când simte durere, oricât de mare sau mică. Iar cum un vaccin presupune o înțepătură în braț, șansele ca asistenta să leșine erau destul de mari.

„Am avut un episod sincopal. Am un istoric cu un răspuns vagal hiperactiv, așa că dacă am dureri de la ceva – unghie sau dacă îmi lovesc degetul de la picior – pot să leșin”, a spus Dover pentru WRCB.

Într-un alt clip, ea a spus că „a leșinat probabil de șase ori în ultimele șase săptămâni”.

„M-a lovit dintr-o dată, am simțit că vine,” a spus Dover, făcând referire la stătea de leșin. „M-am simțit puțin dezorientată, dar mă simt bine acum, iar durerea în braț este minimă”.

Dezinformarea

Atât rețelele de socializare, cât și presa online au preluat repede imaginile cu episodul de la CHI Memorial Hospital din Chattanooga (Tennessee).

Videoclipul a circulat pe scară largă fără context pe Twitter și Facebook în decursul săptămânii trecute, unii utilizatori de socializare comentând că nu vor primi vaccinul sau susținând că este periculos.

„Asistenta moare după ce a primit vaccinul COVID-19”, scris într-o postare de pe Facebook distribuită de peste 5.000 de ori. Alte persoane au luat clipul și l-au distribuit pe alte platforme, cum ar fi WhatsApp. Cert este că nu a durat mult până când “știrea” scoasă din context a părăsit spațiul american.

 

1 Comentariu

  1. alo, alo ce face manipularea ?
    Membri familiei au declarat ca a decedat dupa 12 ore e la vaccin inclusiv fiul sau. Asa ca lasati vrajala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *