Cristian Pîrvulescu, despre Centenar: Totul apare ca un destin special rezervat României EXCLUSIV

Astăzi românii de pretutindeni celebrează un moment istoric, 100 de ani de la înfăptuirii celor trei principate române sub același nume. Acest moment este un prilej potrivit pentru a reflecta asupra istoriei și poveștii României așa cum nu o vedem în fiecare zi, iar atmosfera de astăzi, prin solemnitatea sa, ne face să ne reîntoarcem în trecut pentru a înțelege concret cum așa numitul „ideal al veacurilor” a fost realizat. 

Edițiadedimineață.ro a stat de vorbă cu politologul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice, pe acest subiect. Analistul politic a povestit pe larg contextul Marii Uniri, dar a vorbit și despre modul în care România arată acum, la 100 de ani de la eveniment și cum aceasta a reușit să pună bazele unei identități naționale armonioase.

Ce părere aveți despre modul în care evenimentul Centenarului a fost prezentat în media? Mediatizarea excesivă a importanței acestui eveniment a schimbat ceva în mentalitatea opiniei publice? 

„Mă îndoiesc, din două motive. În primul rând, pentru că a fost o abordare naționalistă și foarte puțin critică, ca urmare au rămas, dacă au rămas câteva stereotipuri legate de Marea Unire, fără o înțelegere a contextului și a semnificației momentului. Foarte mult festivism, un fel de „Cântare a României” recidivus, în care nimic important nu s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere, este un moment ratat. Este un moment ratat 1 decembrie, dar poate că sezonul româno-francez va permite puțin o introspecție, o analiză cât se poate de serioasă a evenimentului, a consecințelor evenimentului. Totul apare așa ca fiind rezultatul unui destin special rezervat României, dar în realitate este mult mai prozaic.

A fost vorba de câteva circumstanțe care au permis ca România, Estonia, Letonia, Lituania, Cehoslovacia să își câștige independența, România să se reîntregească teritorial, împreună cu Iugoslavia, alte țări ca cele enumerate mai sus să își câștige independența, Finlanda de asemenea, asta înseamnă că trebuie să privim în context, iar rolul factorilor internaționali a fost covârșitor. Și în principal intrarea Statelor Unite în Război în 1917, care a schimbat raportul de forțe pe frontul de Vest.

Deci toate aceste lucruri ar trebui să fie interpretate la rece, cu atât mai mult cu cât din istorie putem învăța, tocmai pentru a nu se repeta, tocmai pentru că după 1918 a urmat 1940. Și ar trebui să înțelegem de ce 1940, adică pierderile teritoriale, unele nerecuperate niciodată, Cadrilater, Basarabia, Bucovina de Nord au venit. În plus n-a fost așa cum încearcă să sugereze festivistic, ce mai fericită abordare politică de după 1918, în schimb momentul 1 decembrie 1918 a fost un moment de o claritate și de un mesaj indiscutabil, un mesaj european și democratic,  pe care din păcate politicienii de astăzi nu-l înțeleg.

Mai mult decât atât, declarația de la Alba Iulia, Rezoluția de la Alba Iulia, nu este în niciun fel canalizată, mai ales Articolul 3, alineatul 1, este cât se poate de evident și care sugerează viziune democratică cum nu prea exista în vechiul regat. Pentru că trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Transilvania avea o viață politică democratică, puternică, vie, cu o înțelegere complexă a problemelor legate de democrație. Inexistența minorităților naționale importante sau în orice caz, tratamentul lor discriminatoriu, mă gândesc spre exemplu la evrei, a făcut ca în vechiul Regat aceste probleme să nu facă obiectul unei analize serioase și așa se explică greșelile pe care le-am făcut ulterior”, a adăugat politologul.

Cum vedeți progresul României în cei 100 de ani de unitate națională?

„Toate țările progresează, ține de cursul general a istoriei. Totul depinde de contextul regional și internațional, dar și de contextul economic, așa că România a progresat. Problema este dacă s-a și maturizat, dacă cei 100 de ani au fost suficienți pentru a depăși complexele de inferioritate pe care le avea, pentru a-și înțelege menirea și totodată sensul în istorie. Mi-e teamă că nu toate lucrurile au fost bine interpretate. Cred că nu avem o Românie, ci avem mai multe Românii, dar încetul cu încetul am început să construim o identitate relativ armonioasă. Încetul cu încetul pentru că nici acum nu am terminat. Deci până la urmă ceea ce rămâne din acești 100 este capacitatea românilor de a se adapta unor condiții istorice dificile și de a rezista vicisitudinilor istoriei”, a menționat Cristian Pîrvulescu.

 Citiți interviul integral pe Editia de Dimineata