CNA a decis eliminarea tuturor postărilor lui Geogre Simion care instigă la violență
Postările lui George Simion care instigă la violență, publicate pe platformele de social media, vor fi eliminate. Decizia a fost luată de Consiliul Național al Audiovizualului în ședința de luni, 10 martie.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Duminică seara, după ce BEC a anunțat respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, liderul AUR a afirmat într-o filmare că „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică”.
„La cât de furioasă e lumea, nu-mi mai pot asuma nimic. Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce-au făcut. Își bat joc de democrație. Mă, vă place sau nu vă place de Călin Georgescu, este omul votat de români”, a spus Simion.
Totuși, liderul partidului extremist și-a modificat poziția luni. În timpul unei declarații de presă de luni dimineața, George Simion s-a apărat, invocând folosirea sensului metaforic.
Știre în curs de actualizare

Articole asemănătoare
Șase din zece români ar achiziționa dispozitive Smart Home. Mai ales pentru bucătărie
Google blochează contul de YouTube al Parlamentului rus
Tentativa Facebook de a da ”unfriend” Australiei, criticată la nivel internațional
Știrile false pot fi redactate acum și de inteligenţa artificială
Dezinformarea în limba spaniolă prosperă pe Facebook din cauza întârzierilor de moderare