Ce rol a jucat frica de automatizare în ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din UE
Potrivit unor studii recente, inevitabilul proces economic de automatizare și frica de a rămâne fără loc de muncă din cauza avansului tehnologic se află în strânsă legătură cu preferințele englezilor în privința desprinderii de Uniunea Europeană.
Institutul pentru Viitorul Muncii a comparat zonele din Regatul Unit în care va avea loc o masivă automatizare pe piața muncii în următorii 10 ani cu rezultatele regionale ale votului pentru Brexit și a descoperit că zonele amenințate de acest proces sunt, de asemenea, și cele care au votat cel mai mult în favoarea Brexitului. Au fost luați în considerare și alți factori, precum vârsta votanțior, rasa și sexul acestora și, deși au putut fi observate asocieri între aceste variabile și predilecția pentru o anumită variantă, frica pierderii locului de muncă a fost cel mai strâns legată de opțiunea preferată, relatează The Guardian.
Se estimează că până la 15 milioane de muncitori vor suferi din cauza automatizării locurilor de muncă în Regatul Unit, ceea ce reprezintă aproape jumătate din populația activă a statului, care era de 33,4 milioane, în anul 2017. Descoperirile în domeniul inteligenței artificiale și eficientizarea mecanicii vor schimba drastic activitatea muncitorească sau vor duce la dispariția multor locuri de muncă.
Institutul pentru Viitorul Muncii a identificat o categorie a populației guvernată de un sentiment puternic de insecuritate cauzat de automatizare, pe care a denumit-o „exlușii invizibili”. Aceștia au, în principal, locuri de muncă în sectoare inferioare ale economiei, ca agricultura sau industria. Studiile efectuate de institut au arătat că o probabilitate de automatizare mai mare cu 1% a fost asociată cu un procent mai ridicat cu 1,4 în favoarea părăsirii UE.
The Guardian indică faptul că orașul Boston din comitatul Lincolnshire și orașul Mansfield din comitatul Nottinghamshire au fost în topul orașelor care au votat pro-Brexit, ambele fiind orașe industriale. Într-un raport al Institutului pentru Viitorul Muncii este notat că „magnitudinea efectului riscului de automatizare asupra comportamentului votanților este cu mult mai mare decât efectul oricăreia dintre variabilele demografice incluse în model.”
Totuși, corelația nu înseamnă mereu cauzalitate și, pe acest temei, nu se poate spune cu exactitate dacă frica de automatizare a provocat tendința de separare a Regatului Unit de Uniunea Europeană sau dacă la bază au fost alți factori, nedescoperiți încă.
Articole asemănătoare
Rușii caută sfaturi pe Google despre cum să plece din țară sau să scape de armată
UE anchetează modul în care Meta colectează datele personale în scop publicitar
20 de saudiți sunt trimiși în instanța turcă în cazul asasinării lui Jamal Khashoggi
Jurnaliști falși. Cum se folosește Rusia de Facebook pentru a ataca Ucraina
Comunitatea Rohingya dă în judecată Facebook și cere despăgubiri de 150 de miliarde de dolari