Cazul lui Jamal Khashoggi: Procurorul saudit neagă implicarea prințului moștenitor
Lucrurile avansează greu în cazul morții lui Jamal Khashoggi, iar Arabia Saudită și Turcia par să nu se înțeleagă atunci când vine vorba de persoanele vinovate.
Procurorul general al Arabiei Saudite, Saud Al-Mojeb, a dezvăluit că prințul moștenitor Mohammad Bin Salman nu ar fi implicat în atac, deși Erdogan a afirmat că există suspiciuni în acest sens, conform The Independent.
Din cele 21 de persoane reținute, 11 vor ajunge în fața instanței și se va propune pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre aceștia. Funcția cea mai înaltă deținută de o persoană implicată în dispariția și uciderea jurnalistului ar fi de fost șef adjunct al serviciilor de informații. Ahmad al-Assiri ar fi fost concediat tocmai pentru ordonarea returnării forțate a lui Khashoggi.
Poziția Arabiei Saudite privind dispariția misterioasă a jurnalistului s-a tot schimbat de-a lungul timpului: inițial, s-a susținut că Jamal Khashoggi a părăsit consulatul, ca pe 20 octombrie să se admită că acesta și-a pierdut viața în consulat.

Articole asemănătoare
Cum își împart studenții de la Jurnalism certificate verzi: „Vă dau eu certificate de la niște prietene”
O aplicație a vândut peste 3 miliarde de poze de pe rețelele sociale unor agenții guvernamentale
Editiadedimineata: Facebook Dating se lansează în România
Hong Kong: poliția a arestat cinci persoane pentru că au publicat povești cu oi și lupi
Julian Assange este liber , după ce a semnat cu SUA un acord de recunoaștere a vinovăției pentru acuzațiile de spionaj