Câștigurile din Instagram, TikTok, Youtube și Facebook, verificate de inspectorii antifraudă
Inspectorii de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) au demarat controale asupra situațiilor fiscale controlate de influencerii din mediu on-line. Nu este un secret că personajele care și-au construit o reputație pe platformele de socializare ajung să aibă câștiguri semnificative din campanii plătite cu diverse branduri. Însă ANAF a obținut indicii potrivit cărora nu toate ar fi declarate.
Conform datelor oferite de ANAF pentru Profit.ro, sunt verificate persoane din domenii diferite, cum ar fi cel muzical, de media, de IT, de gastronomie, de călătorii activi pe Youtube, Facebook, Instagram și Tik-Tok.
Începând cu acest an, inspectorii vor verifica declarațiile de venit ale celor care au monetizate vizualizările pe Youtube, potrivit algoritmilor Google, dar și ale posesorilor de conturi pe platformele de socializare, unde sunt indicate colaborări plătite.
„Vă aducem la cunoștință că au fost selectate, în vederea verificărilor, persoane susceptibile a realiza venituri nedeclarate, provenite de la entități care administrează/operează site-uri web de tipul rețelelor de socializare/platformelor audio-video. Totodată, precizăm faptul că în cadrul controalelor fiscale au fost întreprinse demersuri pentru identificarea tuturor sumelor încasate, cu scopul de a stabili starea de fapt fiscală corespunzătoare„, a transmis Antifrauda pentru Profit.ro.
Persoanele care obțin venituri din activitatea online, dar și alte beneficii, din semnarea unor contracte de tip barter din care obțin produse sau servicii, trebuie să fie atente la declararea acestora către Fisc, iar în cazul în care nu se descurcă, să consulte un specialist.
Amintim faptul că anul trecut AB România împreună cu 2Performant au lansat primul Cod de bune practici în influencer marketing, potrivit căruia influencerul este obligat să anunţe în mod public parteneriatul pe care îl are cu brandurile, indiferent de mediul în care se desfășoară campania.
Articole asemănătoare
Editiadedimineata.ro: Ce înseamnă o lună fără Facebook. Cercetătorii au demonstrat
Termenul ”vax”, desemnat cuvântul anului 2021 de către Oxford English Dictionary
Jurnalistul american Evan Gershkovici, reținut în Rusia, este „sănătos și bine dispus”
Cearta lui Elon Musk cu Twitter pe tema conturilor false: cine are dreptate
Panică la sediul Facebook. Doi angajați au fost transportați de urgență la spital