Bad news are no news: se concentrează presa pe știrile negative?

„Știrile de la ora cinci” au rămas în mentalul colectiv ca fiind cel mai negru tronson, chiar și după ce televiziunile au început să diversifice subiectele abordate. Accidentele rutiere, sinuciderile și conflictele conjugale sunt acum, mai degrabă, știri răzlețe, însă nu acesta era și cazul în 2008. Un raport al CNA din acea perioadă indică că 16,4% din totalul programelor difuzate de ProTV conțineau acte de violență – atât reale, cât și ficționale -, în timp ce Antena 1 a avut 12%.

În weekend, principala știre de pe un important post de televiziune a fost accidentul soldat cu morți și răniți din Bulgaria, în care au fost implicați și mai mulți cetățeni români care se întorceau din vacanță. Știrea a rulat, atât cât am urmărit eu, de cel puțin patru ori în timpul zilei – cu intervențiile aferente: specialiști în conducere defensivă și a reporterului de la fața locului, care arăta telespectatorilor rămășițele autocarului și bagajelor, atârnând din copac.

Însă știrile negative nu trebuie să se rezume doar la informații despre fapte agresive. La fel de bine, deprecierile economice, tensionarea relațiilor internaționale sau o statistică nefavorabilă pot intra în această categorie.

Cum ne afectează știrile negative

Impactul știrilor negative asupra publicului nu poate fi negat – în fond, acesta este și scopul lor: să atragă atenția asupra unor probleme și să-i determine pe oameni să acționeze după cum consideră. Însă se pare că, în funcție de profilul informației, ele pot avea și un impact emoțional.

Să luăm în continuare exemplul „știrilor de la ora 5”. Relatarea constantă a faptelor care conțin violență fizică sau verbală au lăsat o impresie puternică asupra publicului – altfel, mentalul colectiv nu și-ar mai fi amintit astăzi despre trendul televiziunilor românești.

Însă dacă studiile realizate de la apariția social media și până în prezent ne învață ceva, este despre impactul imaginilor. Un studiu apărut în jurnalul American Behavior Scientist indică că persoanele care s-au informat preponderent din mediul online despre atentatele din 11 septembrie au manifestat simptome ale sindromului de șoc post-traumatic (PTSD) mai puternice decât cei care s-au informat din surse media tradiționale. Explicația stă în prevalența imaginilor grafice din mediul online, în timp ce formele de presă tradiționale aveau limitări în acest sens.

În România, Consiliul Național al Audiovizualului a interzis abia în 2011 difuzarea imaginilor care ar putea să lezeze dreptul victimelor și familiilor acestora la viață privată sau să șocheze publicul. Articolul 17 din Codul de reglementare al conținutului audiovizual a fost completat, afirmând că „în intervalul orar 6.00 – 22.00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producțiile audiovizuale de ficțiune, care conțin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte”.

Știrile negative au schimbat și dinamica electorală

Războiul din Vietnam și scandalul Watergate au alterat stilul de jurnalism practicat, scrie History News Network, un site aparținând Universității George Washington. Dacă până atunci, rolul jurnalistului era de a comunica o informație, pe stilul de jurnalism descriptiv, informația a fost ulterior suplimentată de o analiză proprie a jurnalistului, care dă formă știrii într-un mod pe care stilul descriptiv nu-l permite.

Motivul stă în schimbarea modului de livrare a informațiilor. Întrucât introducerea în jurnalele de seară a știrilor bazate pe imagini, nu foarte diferite de ceea ce se difuzează astăzi, nu mai necesita descrierea evenimentelor, textele au fost suplimentate cu informații care să răspundă la întrebări precum „de ce?”. 

În mod natural, schimbarea în mass-media a avut un impact și asupra sferei politice. Aceeași sursă raportează că un studiu al campaniilor din 1960-1992 din SUA a constatat că impresiile negative asupra candidaților prezidențiali au crescut odată cu creșterea relatărilor negative despre ei.

Știrile negative ”circulă” mai repede decât cele pozitive

Unul dintre motivele pentru care dezinformarea reprezintă o provocare este reprezentat de capacitatea oamenilor de a reține informații cu conotații negative. Oamenii de știință consideră că ar fi vorba despre nevoia evolutivă a oamenilor. Până de curând, când fenomenele generate de om au devenit mai periculoase decât cele naturale, capacitatea de a remarca lucrurile negative era mai importantă.

Laura Carstensen, profesor de psihologie la Universitatea Stanford, a declarat într-un interviu pentru Washington Post, că „este mai important pentru oameni, pentru supraviețuire, să observe leul din tufișuri decât să observe frumoasa floare care crește pe partea cealaltă a drumului”. 

Și chiar dacă am depășit nevoia de a ne uita peste umăr pentru a ne proteja de animale, instinctul este încă acolo. Am înlocuit tigrul din tufișuri cu o pandemie, colaps economic sau cu un război. Acestea au un impact mai mare pentru noi, deoarece creierul nostru încă le detectează ca posibile amenințări asupra integrității noastre, individuale sau colective.

În plus, oamenii nu sunt interesați atât de mult de veștile bune

De fapt, studiile arată că, după un eveniment major, publicul tinde să acorde mai multă atenție mass-mediei. După izbucnirea epidemiei COVID, consumul de știri pentru mass-media mainstream a crescut substanțial, conform Digital News Report, realizat de Reuters. Acesta nu este singurul eveniment major din istoria recentă care a stârnit un interes mai mare pentru știri: alte exemple includ atentatele teroriste din perioada 2013-2015, precum și războiul din Ucraina.

Pentru a dovedi și mai mult această teorie, un site rusesc a încercat, în 2014, să raporteze timp de o zi doar vești bune, scria Quartz. Chiar și într-un stat în care mass-media este controlată strict de Kremlin iar naționalismul este împins ca politică oficială, nimeni nu a vrut să citească aceste știri. După cum se pare, The City Reporter a pierdut două treimi din numărul normal de cititori în acea zi, conform unei postări a unuia dintre editori pe Facebook.

Cine a avut prima oară bias negativ: jurnaliștii sau publicul?

Dacă întrebați astăzi pe cineva de ce media raportează știri proaste, acesta vă va spune, în general, că este din cauză că jurnaliștii capitalizează prejudecățile negative. De fapt, chiar dacă nu ar face asta, propria noastră prejudecată negativă ne-ar face să credem acest lucru. De ce? Pentru că avem tendința de a prefera știrile rele în detrimentul celor bune.

Pe scurt, jurnaliștii pot avea propria prejudecată negativă – la urma urmei, sunt oameni. Cu toate acestea, ceea ce noi am numi „știri negative” sunt, de fapt, cele care atrag atenția publicului. Acesta este, la urma urmei, motivul pentru care societatea are nevoie de presă: să ne informeze despre lucrurile care trebuie schimbate. Și cine ar vrea să schimbe lucrurile bune?