Ar putea UE să oblige Facebook și Google să plătească pentru știri, ca Australia?
Legea ce urmează să fie curând adoptată de Parlamentul australian ar putea să seteze un precedent pentru statele din întreaga lume, ajutând mass-media să regleze relația cu marile companii tehnologice. Însă Uniunea Europeană susține că situația statelor membre este diferită de cea a Australiei.
Ce spune Comisia Europeană
Un purtător de cuvând al Comisiei Europene a afirmat că este improbabilă adoptarea unui proiect de lege similar cu cel propus de legislativul australian, întrucât a fost deja votată o directivă care protejează publisherii, precum și alți creatori de conținut, de folosirea fără permisiune a conținutului.
„În UE, situația este diferită. Directiva drepturilor de autor – care trebuie transpusă în legislația națională până la 7 iunie 2021 – începe deja să aducă rezultate concrete pentru sectorul mass-media european, după cum a demonstrat recentul anunț al acordului între Google și editorii din Franța”, se arată în răspunsul citat de Reuters.
În ceea ce privește gestul Facebook de a bloca fără avertisment distribuirea știrilor australiene pe platformă, reprezentantul Comisiei a refuzat să comenteze subiectul.
Directiva Copyright și exemplul Franței
Anul trecut, Directiva Copyright a împlinit un an – însă un singur stat membru a reușit, până acum, să o folosească în favoarea indutriei mass-media. Franța a ajuns la începutul anului 2021 la un acord cu Google, după ce s-a chinuit timp de mai mulți ani să câștige dreptul publisherilor de a fi plătiți pentru conținutul indexat de companiile tech.
CITIȚI ȘI: Directiva Copyright. Reglementări dure pentru giganții tehnologici, concesii pentru start-up-uri
Instituțiile media și drepturile de autor sunt protejate de către Directiva Copyright prin articolul 15care afirmă, printre altele, că publisherii și jurnaliștii cu drepturi de autor vor putea să ceară ”o parte corespunzătoare din veniturile pe care le obțin editorii de presă în urma utilizării publicațiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ai societății informaționale”.
Totuși, dacă utilizatorii sau platformele folosesc doar o parte mică din text, drepturile prevăzute în lege nu se aplică. Cu toate astea, nu este definită sintagma ”un text scurt”.
Articole asemănătoare
Cum s-a văzut în presa internațională demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății
Sky News Australia a eliminat zeci de videoclipuri de pe site, după ce YouTube i-a suspendat canalul pentru dezinformare
Trump ar fi făcut glume despre fierăstrăul folosit în uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi
Ce cred oamenii despre inteligența artificială în jurnalism
Publicațiile online, în octombrie și noiembrie: Digi își păstrează locul fruntaș, Capital revine printre cele mai citite site-uri