Anatomia unui fake news: „Explozie politico-religioasă între Moscova și București” EXCLUSIV

WTOP.com

Anunțul privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene în raport cu Patriarhia Moscovei a ținut zilele acestea prima pagină a publicațiilor din Europa de Est. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a decis la 11 octombrie să anuleze documentul din 1686 prin care Mitropolia Kievului trece sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei și să ridice anatema pronunțată de Alexei II împotriva patriarhului ucrainean Filaret. Evenimentul este unul major, cu implicații semnificative deoarece va declanșa cel mai probabil o cursă pentru credincioși, dar mai ales pentru proprietăți, între cele două Biserici.

Interesant de observat e că această întâmplare este folosită ca model pentru producerea și testarea unui fake news de proporții care implică și Biserica Ortodoxă Română.

Traseul unui fake news

Concret, pe 22 octombrie, analistul și scriitorul american Paul A. Goble, lansa pe blogul lui, Window on Eurasiao pură speculație: Patriarhului Ecumenic Bartolomeu va veni la București la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului în noiembrie și va declara autocefalia Mitropoliei Basarabiei, provocând astfel un conflict major cu Biserica Ortodoxă Rusă, pe model ucrainean: „Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, va fi la București pentru a sfinți o nouă catedrală ortodoxă. Unii se așteaptă să declare și că doar biserica basarabeană are dreptul la teritoriul canonic al Republicii Moldova”. De aici ia naștere un real efect de domino, culminând cu un adevărat război religios: Dacă se va întâmpla, o astfel de declarație ar putea conduce la o explozie religioasă și politică în Moldova, între Moscova, urmărind să-și apere poziția bazându-se pe găgăuzi, o națiune turcă, dar rusă ortodoxă, și pe ierarhia bisericii pro-ruse acolo, și România, care înclină către Patriarhului Ecumenic și autocefalia Bisericii Ortodoxe din R. Moldova”.

Comentariul se transformă în știre pentru www.inliniedreapta.net. Este apoi preluat ca știre de www.deschide.md. Nici nu se mai traduce corect din versiunea engleză, Bartholomew rămâne Bartholomew și nu Bartolomeu, în goana după știri bombă. Ulterior, se distribuie cu ajutorul Facebook de cititori ai acestor website-uri.

deschide.md

Erori flagrante, bine disimulate și mizele unui fake news

Autorul materialului comite de bună știință o serie de erori flagrante, bine disimulate. Paul Goble nu poate fi suspectat de lipsă de cunoaștere: și-a obținut Licența la Universitatea din Miami în 1970 și a urmat un Masterat la Universitatea din Chicago în 1973, devenind ulterior consilier la Casa Albă pe probleme din spațiul ex-sovietic, servind în timpul administrației George Herbert Walker Bush. A fost director de cercetare la Academia Diplomatică din Azerbaidjan. A predat și a fost cercetător la Universități din Estonia, iar până în 2004 a avut diferite funcții în Departamentul de Stat al SUA și în CIA. Totuși, speculațiile acestuia și lipsa de dovezi solide sunt evidente.

Ar fi greu de presupus că Patriarhul Ecumenic va declara autocefalia Mitropoliei Basarabiei, întrucât această Mitropolie aparține de Biserica Ortodoxă Română. Deși există într-adevar o dispută de jurisdicție canonică pe teritoriul Republicii Moldova între Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) și Mitropolia Chișinăului și Biserica Ortodoxă Română (BOR), sferele de influență sunt clar delimitate la nivelul credincioșilor. Ar fi astfel inutil și chiar contraproductiv ca Mitropolia Basarabiei să își dorească autocefalia față de BOR, deoarece acest gest ar lăsa-o într-o poziție extrem de vulnerabilă față de BOM.

Care este miza acestui fake news? Cel mai probabil el urmărește agitarea apelor și stârnirea unei confuzii în rândul credincioșilor. Nu trebuie să uităm că Biserica Ortodoxă din Moldova este legată de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind criticată în trecut pentru susținerea cauzelor pro-ruse în Republica Moldova și atitudinea anti-europeană.

Rusia a pierdut un pion important odată cu autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene și ar putea încerca să câștige pe alte fronturi. Atât Putin, cât și Kirill l-au subestimat pe Bartolomeu, iar acum ar putea încerca să îl stigmatizeze întorcând marea masă de credincioși ortodocși împotriva lui. Pe viitor am putea asista la mai multe fake news-uri pe marginea acestui subiect, mai ales că statele din Europa de Est sunt vulnerabile în fața acestui fenomen.

Robert Manea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri