Fake news sub numele Digi24, denunțat de publicație. De ce sunt impersonate surse credibile pentru a manipula
Pe rețelele de socializare a circulat, în decursul zilei de ieri, o fotografie cu site-ul Digi24, în cadrul căruia era prezentat un nou caz de coronavirus. Numai că informația nu era reală, iar știrea nu apăruse vreodată pe site-ul publicației.
Fake news-ul despre un nou caz confirmat de coronavirus pe teritoriul României a fost distribuit pe social media în număr mare, până când a ajuns în atenția redacției Digi24.ro. Ulterior, pe site a apărut un avertisment pentru cititori, în care se explica că informațiile erau neadevărate și că cineva se folosește de imaginea publicației pentru a manipula publicul.
”Îi avertizăm pe cititorii noștri să se informeze direct pe site-ul nostru, și pe aplicația Digi24. În ultimele zile au apărut foarte multe dezinformări și intoxicări pe subiectul epidemiei de coronavirus, vă recomandăm să vă alegeți cu grijă sursele de informare”, explică publicația.
Un fake news asemănător, cu iz electoral
Nu este prima oară când o imagine este manipulată pentru a-i fi schimbat textul. Înainte de alegerile prezidențiale, pe ceea ce părea a fi pagina oficială a președintelui, a apărut o postare în care Klaus Iohannis ataca atât fostul Guvern, cât și pe Simona Halep și pe Ion Țiriac. La finalul postării era atașat programul prezidențial al actualului președinte, ca urmare a unui îndemn adresat alegătorilor.
Mediastandard.ro a scris și atunci, în prima parte a lunii noiembrie, că există câteva indicii care arată că postarea nu a fost decât o manipulare cu iz electoral, dat fiind subiectul ales (Simona Halep, una dintre cele mai populare sportive din România), și perioada în care el a circulat (cu o zi înainte de primul tur al alegerilor și după). Mai mult decât atât, fake news-ul s-a regăsit pe aceleași pagini și conturi de fiecare dată.
Totuși, diferența dintre cele două cazuri este că, în cazul președintelui Klaus Iohannis, pe social media a circulat o captură de ecran, în timp ce fake news-ul care copiază o pagină de articol din site-ul Digi24.ro a fost distribuită sub forma unei fotografii.
posibilele mize
Cel mai frecvent sfat pe care utilizatorii de social media pot să îl primească este să se informeze din surse sigure și să nu creadă tot ce citesc pe site-uri obscure. Totuși, fenomenul fake news s-a dezvoltat atât de mult, încât au fost găsite noi metode de a înșela publicul – inclusiv impersonarea unui site cunoscut sau manipularea imaginilor.
Motivația din spatele acestei metode este, așadar, simplă: încrederea cititorilor stă, în primul rând, în sursa informației – distribuirea unui fake news scris aparent de o publicație credibilă duce la propagarea sa cu ușurință, dar și la discreditarea sursei originale, în cazul în care se află că știrea a fost falsă. În contextul în care coronavirus atrage foarte multă atenție publică, subiectul poate fi folosit cu ușurință pentru a alimenta sentimentul de teamă și a crea isterie.
Articole asemănătoare
Oamenii care fac legea în online: Radu Tudor
Activism online marca Declic.ro. Susținerea unei inițiative, la doar un click distanță
Publicație online din Râmnicu Vâlcea, controlată de un membru al Partidului România Unită
Asasinarea jurnaliștilor și standardele duble – pericole în calea adevărului EXCLUSIV
Șoșoacă, considerată de Facebook a fi „sub controlul editorial al guvernului rus”