Sistemul Chinei de recunoaștere facială a produs prima eroare
Sistemul pe care China dorește să îl implementeze complet până în 2020, care ar urma să acorde fiecărui cetățean o poziție în funcție de ”creditul social”, a produs prima eroare majoră.
Mai exact, funcția de recunoaștere facială a identificat-o pe femeia de afaceri Dong Mingzhu în timp ce ar fi traversat strada ilegal. În realitate, chipul acesteia se afla într-o reclamă pe un autobuz. Datele de identificare din cartea de identitate a acesteia au fost făcute publice, conform Playtech.ro.
Poliția din orașul Ningbo a admis eroarea și a șters infracțiunea. Mai mult decât atât, reprezentanții autorităților au afirmat că au făcut upgrade sistemului, ”pentru a reduce rata recunoașterilor fals pozitive”.
În timp ce presupusa infracțiune comisă este minoră, eroarea ar putea apărea și în cazul unui delict mai mare. Luând în calcul sistemul destul de strict pe baza căruia autoritățile pedepsesc sau recompensează cetățenii, o recunoaștere greșită ar putea plăti scump pentru ceva ce n-a comis.
Citiți mai multe pe Playtech.ro.

Articole asemănătoare
Televiziunea germană de stat, reportaj despre ”Liviu Dragnea și corupția”
Un prezentator BBC a trimis mesaje abuzive și amenințătoare unei alte tinere
Oficiali ai ONU solicită o anchetă privind uciderea jurnalistei Al Jazeera Shireen Abu Akleh
Un propagandist american plătit de Rusia încearcă influențarea alegerilor germane
BBC ia în calcul introducerea subscripțiilor pentru serviciul său global de știri