Susținători ai corupților fugari și promotori ai ruperii de Europa, reuniți de o fundație anti-justiție cu sediul în Ucraina și UK EXCLUSIV
Vă amintiți de scrisoarea avocatului lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a făcut vâlvă în societatea românească? Cea pe care social-democrații români au folosit-o în încercarea de a dovedi că modificările pe care încearcă să le facă din 2016 sunt fondate – toate astea până când s-a dovedit că fostul oficial a fost plătit – cel mai probabil de persoane din România – pentru a face lobby.
Pentru cei care s-au uitat mai cu atenție la curgerea evenimentelor, nu a fost deloc întâmplătoare aparițiile în spațiul public a… unor documente (AICI, AICI și AICI) ce ar avea în spate acțiuni de lobby generate și susținute activ de către fugari aflați sub incidența legii penale din România. Întâmplare sau nu, mijlocul acestei săptămâni este marcat de un eveniment care înfrățește într-un mod complicat voci aflate pe ștatul de plată ale unor fundații ce și-au făcut obiectiv principal din lupta împotriva funcționării justiției și a legii în România, cu bătaie directă pe scoaterea din aplicare a unor pedepse extrem de dure primite de către cei ce finanțează astfel de demersuri.
Evenimentul care va avea loc într-una din sălile Parlamentului European de la Bruxelles vrea să trateze o temă adusă de în discuții, atât pe plan internațional, cât și intern.
Vorbesc despre dezbaterea ”Law and Justice Reform in Romania”, care va avea loc pe 10 octombrie în una dintre sălile Parlamentului European de la Bruxelles. Norica Nicolai, vicepreședinte al grupului ALDE din PE, va ocupa rolul de moderator. Pagina de Facebook a evenimentului nu ne oferă prea multe detalii, însă cheia stă în micile detalii.
Actori prea mici pentru marea scenă
Nu subiectul este cel neobișnuit, ci lista de invitați. Pe scenă se va perinda un nume cunoscut în România, urmat de doi domni mai puțin cunoscuți publicului român, dar care au fost și ei centrul unor analize românești. Mă refer în primul rând la Daniel Dragomir, fostul ofițer SRI, care la începutul săptămânii trecute a lansat în spațiul public o temă cel puțin aberantă: ieșirea României din Uniunea Europeană.
Spuneam într-un articol publicat la acea vreme că mesajul RoExit a venit din trei direcții total diferite: de la persoana mai sus-numită, de la liderul celui mai mare partid din România și din partea nostalgicului naționalist, Marian Munteanu. Însă despre Daniel Dragomir, actual locotenent SRI aflat în rezervă, sunt mai multe de spus: pe vremea când se afla într-o poziție importantă în Serviciul de Informații, ar fi furnizat informații secrete unui afacerist libanez aflat sub monitorizarea Direcției generale de Securitate economică a SRI, vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii. Pe scurt, în schimbul informațiilor date, Dragomir ar fi obținut de la Rami Ghaziri 25.000 de euro pe lună şi un procent de 1% din TVA rambursată de stat. În prima instanță, Daniel Dragomir a fost achitat de acuzațiile de corupție și condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri – Romaniacurata.ro explică mai multe despre problemele cu legea ale fostului ofițer SRI. În rest, Dragomir este unul dintre primele nume din ancheta Black Cube.
Pentru ca rețeta să fie completă, fostul colonel SRI a anunțat pe Facebook că va fi unul dintre participanții la dezbaterea de la Bruxelles, ocazie cu care va vorbi despre: ”protocoalele secrete și impactul acestora asupra dreptului la un proces echitabil”, ”poliția politică și ascultările în masă prin sutele de mii de mandate din ultimii ani” și ”presiunile asupra judecătorilor din România și lipsa unei justiții imparțiale”. Sunt niște subiecte atinse în decursul a câtorva ani de către mai multe entități, publicații și persoane publice deopotrivă. Dragomir mai promite și că Uniunea Europeană va urma să fie întrebată ce va face cu privire la ”abuzurile pe care până de curând s-a prefăcut că nu le-a văzut”.
Miercuri 10 octombrie voi merge in Parlamentul European.Voi prezenta trei subiecte principale: – Protocoalele secrete…
Gepostet von Daniel Dragomir am Montag, 8. Oktober 2018
Celelalte două personaje cu care D. Dragomir va împărți scena sunt, așa cum spuneam, mai puțin cunoscute publicului românesc. Vorbim despre David Clark și Gary Cartwright. Dacă ne uităm la ambii, n-am spune că cei doi au multe în comun? Primul este consultat politic, în timp ce al doilea este editor la o publicație EU Today, jurnalist specializat pe Mediu, Energie și Apărare.
Cu toate astea, publicația pe care tocmai am amintit-o a scris în mai multe rânduri despre Direcția Națională Anticorupție. Nu, ca să reformulez, a redat aproape cuvânt cu cuvânt atacurile anumitor oameni publici și publicații din țara noastră. Spre exemplu, acest articol amintește despre seria de dovezi făcute publice de ex-deputatul PSD Vlad Cosma. Încheierea materialului este cea cu adevărat interesantă. Autorul (în persoana jurnalistului Gary Cartwright) amintește despre un eveniment de la Bruxelles la care au participat nimeni alții decât Daniel Dragomir și analistul David ”care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la independența sistemului judiciar din România și a interferenței serviciilor de inteligență în procesul juridic”.
Așadar, cei doi se cunosc foarte bine. Fostul ofițer SRI și consultantul politic s-au văzut la cel puțin o dezbatere, iar cel din urmă a fost invitat de către Dragomir la lansarea inițiativei România 3.0, care are ca scop ”distrugerea statului paralel”.
Un singur nume
Tot despre EU Today și Cartwright trebuie să amintim că acesta din urmă a publicat un raport care spune, pe scurt, că România nu-și respectă obligațiile privind reformarea justiţiei, nu dovedește separarea puterilor în stat și propune suspendarea tuturor extrădărilor către România. Printre persoanele care ar putea beneficia de o astfel de măsură se numără și Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu. Și ca peisajul să fie complet, raportul conține un capitol întreg despre presupusa „influenţă“ exercitată de SRI asupra DNA şi a sistemului judiciar (”Corupţia serviciilor de securitate din România”).
David Clark amintește și el în acest articol despre cazul lui Dan Adamescu, care joacă rolul victimei perfecte a celor care abuzează de legile-anticorupție, ca mai apoi să aducă vorba despre fiul acestuia, Alexander, pe numele căruia se emisese un mandat european de arest. Autorul notează: ”Singura evidență împotriva tânărului Adamescu pare a fi că a continuat să facă campanie pentru tatăl său”. Materialul amintește spre sfârșit și de susținere pe care Serviciul Român de Informații l-ar fi acordat DNA, exact ca și în raportul lui Cartwright.
Nu sunt singurele analize pe care consultantul le-a realizat: în urmă cu doi ani, Clark l-a prezentat într-un raport al think tank-ului englez Henry Jackson Society, Fighting corruption with con tricks: Romania’s assault on the rule of law, Dan Adamescu ca pe victima luptei dintre ex-președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Aceeași idee este amintită și într-un articol de pe 30 septembrie 2016 publicat pe Fabian Society tot cu numele lui Clark.
Ca imaginea de ansamblu să fie completă, organizația non-guvernamentală care organizează evenimentul de pe 10 octombrie, IFBG, a realizat un raport critic la adresa Direcției Naționale Anticorupție, reluând mare parte din ideile amintite mai sus.
ONG-ul organizator, International Foudation for Better Governance, este înregistrat în Bruxelles și ar avea în vedere susținerea dezvoltării sociale și morale a societății. Printre obiectivele asociației se numără și promovarea persoanelor, organizațiilor și partidelor care împărtășesc valori comune cu organizația, dar și să dezvolte strategii de comunicare și lobby pentru promovarea acestui set de idei. În secțiunea ”Despre” a site-ului se mai evidențiază că sediile sunt atât în Marea Britanie, cât și în Ucraina.
Cu toate astea, informațiile despre celelalte organizații asociate, colaboratori și așa mai departe. Un aspect de subliniat este însă secțiunea ”News”. La aproape o lună și jumătate de la protestele de pe 10 august, ONG-ul a publicat un articol intitulat ”Imagini făcute publice dezvăluie violența protestatarilor și instigare premeditată” (”Footage released in Romania reveals protestor violence and pre-meditated provocation”). Imediat dedesubt este o știre despre fostul judecător Toni Greblă. În mare parte, articolele publicate în această secțiune se referă la zona de est a continentului european.
Ce spun cei implicați
David Clark parcă a dispărut de pe internet. Dan Tapalaga scrie pe Hotnews.ro în 2017 că analistul politic afirma pe LinkedIn că a furnizat ”consiliere politică strategică, analize și servicii de redactare pentru o paletă largă de clienți și agenții în domeniul politic și al comunicării” – și totuși, profilul de pe site-ul amintit al lui David Clark nu mai există. Căutarea pe Google a numelui acesta rezultă, de asemenea, într-o multitudine de variante dar niciuna cea pe care o căutăm noi, excepție făcând un cont de Twitter. Așadar, până la ora la care acest material este publicat, nu am putut să discutăm cu David Clark.
Cât despre jurnalistul Cartwright, situația este similară. Singurul profil de internet pe care l-am putut identifica este cel de Twitter, însă nicio adresă de mail, cont de Facebook sau vreun alt contact de orice fel. În cazul amândurora, conturile de Twitter ar putea avea dezactivată funcția de primire a mesajelor private.
Răspunsul moderatorului
Mediastandard.ro a încercat să o contacteze și pe Norica Nicolai, cu scopul de a îi adresa o serie de întrebări privind dezbaterea pe care o moderează. În final, europarlamentarul a sunat înapoi, însă nu a răspuns decât la una dintre dileme: ”Vă așteptați să apară în interiorul acestei dezbateri și mesaje referitoare la RoExit?”.
”Nu, categoric nu. Nu e subiectul acestei dezbateri, ci situația statului de drept din România, văzută de o fundație care e foarte respectată în ceea ce privește buna guvernanță. Sunt doi experți britanici, nu e numai domnul Dragomir, și oricum dezbaterea nu va avea nicio legătură cu opinii politice, ci cu opinii juridice”, a spus Norica Nicolai, vicepreședinte al grupului ALDE din PE.
Mai voiam să îl întrebăm pe omul politic dacă are la cunoștință faptul că invitații au avut luări de poziție în acțiuni de lobby în favoarea unor inculpați din România, precum și cum ar fi avut grijă ca interesele țării să fie apărate și în această dezbatere.
În ce constă miza?
Mă întrebam zilele trecute unde a dispărut ”binomul” care tot era denunțat prin presa vremii – însă acesta n-a dispărut, s-a schimbat la față, cum s-ar zice. A evoluat în ”statul paralel”. Astfel, de la simpla colaborare a SRI cu DNA, prin protocoalele încheiate, discursul s-a mutat într-o zonă mai mult sau mai puțin conspiraționistă – existența unei rețele întregi de oameni care duc jocurile la un nou nivel. Înfierarea opiniei publice împotriva acestui elefant din cameră nu putea decât să ducă la miza probabil cea mai mare, denunțarea unui abuz la nivel național. În acest fel, s-a ajuns ca promotorii demersului să spere că vor putea arăta cu degetul spre un întreg sistem democratic care, aparent, nu face altceva decât să persecute. Dacă inamicul avea nume, prenume și CNP, acum acesta a căpătat chipul unui stat – care abuzează de libertatea dobândită odată cu adoptarea unui set de valori democratice, și cu atât mai mult de când face parte din Uniunea Europeană.
Apariția teoriei RoExit nu este decât pasul firesc pe care persoanele amintite mai sus – și altele – să-l facă în lupta pentru România aliniată mai repede cu statele vecine, decât cu vestul profund democratic.
Asemenea întâmplării descrise la început, nu putem să nu ne întrebăm dacă acest eveniment desfășurat în Parlamentul European nu reprezintă doar o altă etapă în lobby-ul transfugilor, în încercarea de a clătina sistemul de valori al României și a reveni la vechile obiceiuri.
Articole asemănătoare
Minciuna online capătă noi forme: după știrile false, acum avem fenomenul pseudo-reclamelor
Manipularea adevărului: inundațiile și negarea schimbărilor climatice
Tentativele de asasinat ale lui Trump au dat naștere la teorii ale conspirației
Alegerile din Georgia: între victorie sigură și fraudă masivă
Pastila de (DEZ)INFORMARE: 5G – Miturile care circulă cu mare viteză