Administrația Trump declară război fact-checkingului: vize blocate pentru moderatori și verificatori ai informațiilor
Administrația americană a decis să refuze acordarea vizelor pentru persoanele care lucrează în domenii precum fact-checking, moderare de conținut sau alte tipuri de intervenții prin care se filtrează sau verifică postările de pe rețelele sociale, considerate de oficialii de la Washington drept „cenzură” asupra liberului discurs al americanilor.
Decizia a fost comunicată printr-un memo intern al Departamentului de Stat al SUA, adresat misiunilor diplomatice americane din străinătate. Ofițerii consulari sunt instruiți să respingă cererile de viză, în special cele pentru programul de muncă H-1B, dacă solicitantul a avut sau are roluri de moderare, verificare a informațiilor, dezinfomare sau alte activități considerate „complicitate la cenzură”.
„Dacă descoperiți dovezi că un solicitant a fost responsabil sau complice la cenzurarea sau tentativa de cenzurare a exprimării protejate în Statele Unite, trebuie să concluzionați că solicitantul nu este eligibil”, conform unui articol specific din Legea privind imigrația și naționalitatea, se arată în document, care adaugă că solicitanții de vize H-1B vor fi supuși unei verificări mai amănunțite dacă au lucrat frecvent în sectorul tehnologic, „inclusiv în companii de social media sau servicii financiare implicate în suprimarea exprimării protejate”.
Respingerea aplicațiilor ar urma să fie luată după verificarea conturilor de socializare ale aplicantului, precum platforma de networking LinkedIn.
Oficial, SUA susțin că scopul este acela de a proteja libertatea de exprimare a cetățenilor americani, întrucât companiile de tehnologie și echipele de moderare au restricționat, în trecut, accesul la conturi personale (inclusiv contul lui Trump), ceea ce ar reprezenta o formă de suprimare a vocii conservatorilor.
Pe de altă parte, decizia a stârnit critici dure din partea experților în libertăți civile, juriștilor și specialiștilor în securitate cibernetică. Ei susțin că activitatea de fact-checking sau moderare nu este cenzură, ci face parte din protejarea publicului de informații false, abuzuri, fraudă, discurs instigator și de material ilegal. În final, acestea sunt activități de care lumea digitală are nevoie pentru a fi sigură din punct de vedere al informațiilor.
„Nu susținem venirea străinilor în Statele Unite pentru a lucra ca cenzori care să-i reducă la tăcere pe americani”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Criticii mai avertizează că politica adoptată de administrația Trump are un efect de „înghețare a discursului”: restricționarea vizelor pentru specialiști în verificarea informației ar putea slăbi capacitatea companiilor și organizațiilor internaționale de a combate dezinformarea.

Articole asemănătoare
Utilizatorii britanici de Google ar putea să-și piardă drepturile europene de protecție a datelor
Incidentele cu drone din spațiul NATO devin combustibil pentru dezinformarea rusă
Gabriela Firea cere Comitetului pentru Situații de Urgentă închiderea școlilor și a grădinițelor în cazul unei epidemii
Apple ar putea pierde Google ca motor de căutare implicit și contractul de 20 de miliarde de dolari, în procesul antitrust din SUA
Musk vinde alte 3,5 miliarde de dolari din acțiunile Tesla –a doua oară de când a preluat Twitter