
Reporteră lovită cu un glonț de cauciuc la protestul din LA. Poliția, acuzată că a împușcat-o deliberat pe jurnalistă
În timp ce protestele din Los Angeles împotriva raidurilor împotriva imigranților continuă să escaladeze, o jurnalistă australiană a fost împușcată duminică cu un glonț de cauciuc de un ofițer de poliție în timp ce se afla în direct.
Imaginile arată cum un polițist țintește în direcția corespondentului Nine News din SUA, Lauren Tomasi, și a cameramanului ei, apoi trage.
Din fericire, ea a spus că are doar o „vânătaie mare și sângeroasă și este puțin dureroasă”, dar este bine în general, informează The Guardian.
„Este un lucru foarte nasol care s-a întâmplat. Dar eu chiar nu vreau să fiu povestea (…) este o situație cu adevărat haotică care se desfășoară în Los Angeles”, a declarat Tomasi pentru o altă instituție media.
Un incident care ridică îngrijorări la nivel internațional
Atât guvernul australian, cât și Media, Entertainment and Arts Alliance (MEAA) privesc incidentul într-un mod mai grav.
Premierul australian Anthony Albanese a declarat că guvernul „a ridicat deja aceste probleme cu administrația americană” și că nu a existat „nicio ambiguitate” că Tomasi era reporter.
„Nu ni se pare acceptabil că s-a întâmplat acest lucru. Și credem că rolul mass-media este deosebit de important”, a declarat Albanese.
Pe de altă parte, irectorul general al Nine, Matt Stanton, a declarat că va scrie comisarului departamentului de poliție din Los Angeles pentru a-și oferi cooperarea cu ancheta internă privind împușcarea corespondentului său.
„Ne-am concentrat pe oferirea întregului sprijin de care Lauren și operatorul nostru de cameră James Phillips au nevoie în urma incidentului de duminică”, a declarat el, adăugând că „imaginile video capturate de echipa noastră duminică, care arată un proiectil tras din arma unui ofițer de poliție, au fost șocante și au stârnit îngrijorări din întreaga lume, cu întrebări valide cu privire la ceea ce ar fi putut justifica în vreun fel acțiunile întreprinse de ofițerul de poliție”.
Sindicatul mass-media a avut o poziție mai tranșantă cu privire la împușcarea reporterului australian. Secțiunea națională de media a Alianței pentru media, divertisment și arte (MEAA) a declarat că Tomasi părea să fi fost împușcată în mod deliberat în timp ce vorbea în fața camerei.
„Jurnaliștii care raportează din prima linie a protestelor și războaielor îndeplinesc rolul esențial de a fi martori și ar trebui să beneficieze de aceleași protecții ca și ceilalți lucrători din prima linie”, a declarat Erin Madeley, director executiv al MEAA.
Un alt jurnalist a fost împușcat
Lauren Tomasi nu a fost singurul jurnalist rănit în timpul protestelor din Los Angeles. Fotograful britanic de știri Nick Stern se recuperează după o intervenție chirurgicală de urgență, după ce a fost lovit de un glonț neletal.
„Era ceva dur care ieșea din spatele piciorului meu, iar piciorul meu era ud de la sânge”, a declarat el pentru BBC.
Stern a povestit că a stat toată ziua în mijlocul drumului, făcând fotografii, când la ora locală 21:00 a fost lovit de un glonț.
„Am simțit brusc o durere groaznică la picior”, și-a amintit el. Până la opt protestatari s-au repezit la el pentru a-l transporta departe de „zona periculoasă” înainte ca un medic să-i taie pantalonii, să-i pună o compresă pe rană și să-i facă un garou.
Experiența sa vastă în proteste și revolte din întreaga lume l-a învățat să se facă văzut într-un mod „foarte deliberat și foarte evident”. Astfel, atunci când a fost împușcat, Stern „purta la gât o legitimație de presă, precum și o cameră foto mare”.
Fotojurnalistul Nick Stern, imediat după ce a fost lovit de un glonț neletal al poliției din LA. sursa foto: AP
Ce spune poliția
Șeful poliției din Los Angeles, Jim McDonnell, a declarat că LAPD este conștient și „foarte îngrijorat” de faptul că membrii mass-media au fost loviți cu muniție de control al mulțimii și că „analizează această problemă”.
Întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, cum va minimiza poliția rănirea trecătorilor, inclusiv a presei, el a răspuns: „Le minimizăm prin instruire, prin echipamentul pe care îl folosim. Este o muniție cu țintă specifică. Asta nu înseamnă că întotdeauna atinge ținta dorită, în special într-o situație dinamică.”
Articole asemănătoare
La ce s-au uitat românii de Crăciun: filmele de pe ProTV și Antena 1, dar și la România TV
Administrația Trump elimină postul de agenție de presă din corpul de presă al Casei Albe
Publicațiile din Germania se plâng Comisiei Europene cu privire la decizia Google de a renunța la cookie-urile terțe
Site-ul PSD, inactiv din cauza unui atac cibernetic. Hackerii au afișat mesajul ”Fără penali”
Negocierile UE cu privire la legea AI: Forma finală a proiectului ar putea fi gata la începutul anului viitor