TikTok se confruntă cu probleme legate de conținutul adresat minorilor, în UE
TikTok este din nou în atenția autorităților europene, după ce conținutul care promovează o slăbire extremă și obiceiuri nesănătoase de mâncare este livrat utilizatorilor minori. Numit ”SkinnyTok”, trendul promovează obiective nerealiste pentru corpurile sau dietele pe care aceștia ar trebui să atingă.
Comisia Europeană a examinat platforma unde a găsit conținutul etichetat drept SkinnyTok servit foarte ușor către minori din cauza algoritmului AI. Acum, autoritățile UE vor urma să stabilească impactul acestui trend și metode prin care să încetinească propagarea conținutului periculos.
„Suntem foarte conștienți de problema acestei tendințe pe TikTok. Modul în care tratăm algoritmii dăunători, în special atunci când aceștia vizează minorii, face deja parte din ancheta pe care am deschis-o anul trecut, în februarie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Politico.
Investigația amintită se referă la combaterea amplificării AI a conținutului periculos, la finalul căreia TikTok ar putea fi obligată să depună mai multe eforturi de moderare sau chiar să își schimbe modul de funcționare al secretului său algoritm.
Întreaga investigație se suprapune, acum, cu o inițiativă a mai multor state UE, care vor să limiteze accesul minorilor la rețelele sociale. Scopul legii ar fi crearea unei maturități digitale, cum este numită în document, adică o vârsta minimă pentru care accesul devine neîngrădit. Deocamdată, proiectul nu stabilește care ar fi aceea, însă multe voci sunt de părere că nu poate fi înainte de 15 ani.
Minorii sub această vârstă a maturității digitale ar avea nevoie de aprobare parentală pentru a accesa rețelele sociale. Aici intervine obligația companiilor ca Apple sau Google, care ar trebui să implementeze funcții de verificare a vârstei și, mai ales, funcții prin care părintele poate controla mai bine dispozitivul copilului.

1 Comentariu
Articole asemănătoare
Cum arată campania electorală la TV: viitoarele alianțe, cel mai important subiect
O nouă breșă de securitate în SUA: detalii secrete au fost discutate de pe conturi personale de Gmail
Tolo.ro: Guvernul României dă bani să-l aducă pe omul lui Putin la București
Parlamentul European acuză Comisia UE că folosește AI pentru a-i răspunde la întrebări
Trump vrea să dea în judecată Facebook, Twitter și Google, pentru că „pun în practică o cenzură ilegală”