Dezinformarea a alimentat boicotul supermarketurilor
Ura față de orice este diferit nu este un concept nou. Frustrarea oamenilor față de traiul greu le dă populiștilor ocazia să găsească tot felul de pretinși vinovați. În trecut, au fost evreii, burghezii, iar acum s-a ajuns la imigranți, femei și corporații.
În România, extremiștii au exploatat nemulțumirile românilor pentru a stârni ură față de marile companii. Călin Georgescu i-a îndemnat, în timpul unei emisiuni TV, pe susținătorii săi să boicoteze supermarketurile. Motivul? Nu ar avea produse românești.
Dezinformarea, însă, a mers mai departe și a ajuns să prezinte videoclipuri cu farse din supermarketurile din Ucraina ca fiind forme de protest manifestate de români.
Aflați mai multe despre cum simpla minciună despre produsele românești a ajuns să fie privită ca îndemn de boicot economic în noul episod al Pastilei de (DEZ)INFORMARE, o emisiune realizată de Editiadedimineata.ro și Mediastandard.ro, difuzată pe Digi24 și YouTube:

Articole asemănătoare
Manipularea adevărului: inundațiile și negarea schimbărilor climatice
Cele mai recente dezinformări ruse despre România: blindate în Moldova și pacea cu orice preț
Cazul pntcd.ro – o uriașă batjocură adusă memoriei PNȚCD și Seniorului Corneliu Coposu
Zăpada falsă, care nu se topește: teoria conspirației care îngheață minți
Clipurile din campania de vaccinare: prea lungi, statice, cu mesaje transmise ineficient