Echipa de drepturi civile din cadrul Meta se destramă
Ultima săptămâna a adus în centrul atenției dorința lui Mark Zuckerberg de a schimba Meta pentru a-i face pe plac lui Donald Trump și întregii părți a societății americane care îl susține. Eliminarea programului de fact-checking, reintroducerea recomandărilor conținutului politic, dar și relaxarea normelor legate de discursul ce incită la ură sau violență sunt principalele metode prin care Zuckerberg vrea să alinieze Meta cu viziunile noii administrații.
O astfel de schimbare nu putea să vină fără repercusiuni în interiorul companiei, iar prima mișcare vine din partea lui Roy Austin Jr., șeful departamentului de drepturi civile, care a anunțat că va părăsi Meta. Echipa sa a fost formată în 2021 și se concentra, în principal, pe o serie de probleme sociale, cum ar fi postarea de profiluri false de către poliție și probleme legate de discriminarea în domeniul locuințelor și al ocupării forței de muncă, conform Axios.
Echipa de drepturi civile va fi destrămată, însă nu toți cei 13 membrii ai acestui grup vor părăsi compania, mulți dintre ei vor fi pur și simplu mutați în alte departamente.
Deși nu pare că reprezintă foarte mult, faptul că Meta închide astfel de grupuri, ce lucrează pentru menținerea sau îmbunătățirea mediului informațional de pe Facebook și Instagram, ilustrează suficient (dacă schimbările politicilor n-a făcut deja) noua direcție pe care Mark Zuckerberg o dorește pentru gigantul tech.
Într-un interviu cu Joe Rogan, Zuckerberg a încercat să explice șirul de degradare a regulilor de combatere a dezinformării sau a discursului toxic ca fiind o necesitate. Renunțarea la fact-check a fost făcută pentru că ar fi fost simplă cenzură, iar restul schimbărilor fac parte dintr-o ”energie masculină” pe care Zuckerberg spune că mai multe companii ar trebui s-o adopte.
Impactul acestei direcții se va vedea în conținutul, comentariile și postările pe care utilizatorii le vor face pe Facebook și Instagram. Nu e nevoie de exerciții de imaginație prea complexe, e suficient să privești ce s-a întâmplat pe X, platforma care s-a transformat în portavocea lui Elon Musk și a extremei drepta.
Mark Zuckerberg (și nu numai, din nefericire) și-a dat seama că noua administrație Trump nu doar că nu are niciun interes să sprijne eforturile companiilor pentru a combate conținutului ilegal, ci chiar îi răsplătește dacă adoptă politici laxe pentru platforme în maniera lui Musk.
Articole asemănătoare
Eforturile marilor rețele de socializare în combaterea dezinformării, diminuate în a doua parte a 2020
Comisarul european pentru buget include România pe lista țărilor care vor să „slăbească sau chiar să distrugă UE”
Jurnaliștii CNN au ajutat familia unui translator să fugă din Afganistan
Legăturile dintre Mihai Chirică și firma care câștigă contracte pe bandă rulantă în Iași
FaceTime revine pe piață. Problema de confidențialitate, rezolvată