Tot (chiar tot) ce trebuie să știi despre Călin Georgescu: minciuni, declarații și manipulări
Susținătorii lui Călin Georgescu – aceia care nu-s doar un cont cu nume generic pe TikTok – par că se uită la alte știri. Rusia, interlopii, teoriile conspirației, minciunile, retractările, controversele, legionarismul: toate acestea par să fie ignorate cu o capacitate uimitoare de către cei care se declară a fi votanții lui.
Din acest motiv, am întreprins o listă cu tot ce a spus și a făcut relevant candidatul independent Călin Georgescu. Aceasta este imaginea unui om care se vrea a fi anti-sistem, dar este definiția sistemului; un candidat cu un trecut polișat, din care au dispărut detaliile; legături dubioase cu organizații extremiste și laude la adresa celor mai grotești criminali din lume; declarații șocante, misogine și uneori chiar nebunești; promisiuni nerealizabile; și, poate cel mai important, legături adânci cu un stat care ne consideră pe noi a-i fi inamicul.
Cu doar trei zile până la ultima rundă de alegeri prezidențiale, mulți votanți se tem pentru viitorul lor. Alții spun că încă nu au luat o decizie, în timp ce alții dezmint cu o siguranță aproape mistică orice dovadă sau afirmație care l-ar pune pe Georgescu într-o lumină proastă. Cert este că ne aflăm în cel mai important și totuși periculos moment din ’89 încoace.
Minciuni:
- NU a făcut parte din Clubul de la Roma. El a fost membru al Asociației Prietenii Clubului de la Roma, care s-a și delimitat de poziția lui.
- NU a lucrat pentru ONU, ci pentru o fundație care împrumută numele organizației internaționale: United Nations Global Sustainable Index Institute.
- NU e rudă cu o secretară a lui Nicolae Iorga. Nepotul lui Nicolae Iorga, istoricul Andrei Pippidi, a afirmat că sunt cunoscute numele secretarelor lui Iorga, iar „mătușa Maria Georgescu” nu se numără printre ele.
- NU a scris prefața pentru cartea lui Robert F. Kennedy, ci a versiunii în limba română.
- Robert F. Kennedy NU va veni în România pentru a-l susține pe Georgescu. Legislația americană interzice unui demnitar să se implice în alegerile dintr-o altă țară.
- NU a cheltuit 0 lei pe campania pentru prezidențiale.
Campanie:
- Aproape 40% din postările pe TikTok ale candidatului conțin teorii ale conspirației, negări ale dovezilor științifice și ale istoriei, denigrări ale sistemului educațional și laude la adresa dictatorului rus Vladimir Putin.
- Peste 200 de conturi care conțin în username sau denumire a contului numele acestuia și care fac propagandă pentru Georgescu au fost identificate.
- TikTok: 78 de conturi care au încercat să-l promoveze pe Călin Georgescu.
- MAI: Exponenți ai lumii interlope i-au făcut campanie pe TikTok, prin videoclipuri și live-uri.
- SRI: Georgescu a beneficiat de peste un milion de euro pentru a-și viraliza mesajele politice. Între 24 octombrie și 24 noiembrie, Bogdan Peșchir a transferat puțin peste 380,000 de dolari către conturi ce făceau propagandă pentru Călin Georgescu. Plățile ar fi continuat și după încheierea campaniei electorale.
- SRI: Influencerii care postau un video cu Georgescu primeau 1000 de euro.
- Campania lui Georgescu, clădită pe o rețea de 250.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri.
Legionarism:
- I-a numit „martiri” pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu și că „au făcut fapte bune”.
- A fost anchetat de Poliție, dar dosarul a fost clasat.
- A redat un discurs al lui Ion Antonescu, apoi a făcut salutul legionar.
- A fost implicat în Asociația „Pământul Strămoșesc”, numele unei reviste legionare din perioada interbelică.
- A fost surprins când se sfătuia cu însoțitorul său: Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și cel care organizează tabere paramilitare legionare.
- Asociația lui Sechila, „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, a fost interzisă în școlile din România, după ce autoritățile au avut probe ale propagandei legionare pe care o practica printre elevi.
- A apărut, în 2020, într-un interviu pe pagina de Facebook a asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, în care critică legea anti-legionară.
- „Cei care au promovat această lege sau o susțin sunt practic nevolnici, vânzători de țară și de credință și trebuiesc tratați ca atare”.
- În aceeași emisiune, a spus: „Iar Mișcarea Legionară (…) a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român. A fost unică, ea n-a fost nici o copie, făcută cu nimeni și de la nimeni”.
- Soția, Cristela Georgescu, a promovat taberele de supraviețuire organizate de Sechila.
- O revistă legionară l-a descris, în 2014, drept „un dușman mason” care „știe ce spune”.
Rusia:
- Are legături cu politicieni pro-ruși din Republica Moldova.
- Casele din Izvorani folosite ca sediu de campanie sunt deținute de Andy-Constantin Lupu, președintele partidului Lege Educație Unitate (LEU). Tatăl lui Lupu este un apropiat al fostului vicepremier moldovean Nicolae Andronic, care a recunoscut legătura dintre cei doi. Adresa din buletinul moldovenesc a lui Constantin Lupu este exact aceeași cu cea a lui Nicolae Andronic, unde și doarme atunci când se află în vizită.
- A fost beneficiarul unei campanii de milioane de euro de dezinformare controlată de Rusia.
- RBC, cea mai mare televiziune financiară din Rusia, i-a dedicat un material elogios după primul tur.
- Agenția de presă a Kremlinului Ria Novosti a scris despre Georgescu că este un politician „aliniat Rusiei”.
- Georgescu îl apreciază pe Alexandr Dughin, ideologul lui Putin: ”Este un tip într-adevăr foarte bine structurat intelectual”.
- MAI: „Campania informațională «Echilibru și Verticalitate» [a lui Călin Georgescu] este identică cu campania «Frate lângă Frate» derulată de Federația Rusă în Ucraina”.
- „Putin este un lider, este un patriot”.
- „Pe Dughin îl cunosc, da, sigur că da. L-am întâlnit când am avut o discuție legată de Clubul de la Roma, într-un context foarte larg, internațional. L-am întâlnit o dată în Europa, la Viena, și apoi într-un context cu alte persoane”
Propulsat de PSD și Iliescu:
- Călin Georgescu apare în presa din perioada 1990-2000 în articole care îl descriu drept „lobbyist PSD” și arată implicarea sa într-un „concurs măsluit”. A avut mai multe funcții importante în ministere și organizații din perioada lui Iliescu.
- A fost și consilier lui Mircea Geoană, pe vremea când acesta conducea Ministerul de Externe.
- Geoană: „Domnul Călin Georgescu – este interesantă metamorfoza acestui om. Când l-am întâlnit, când eram ministru de Externe, (era) profund pro-occidental, profund pro-NATO şi UE”.
- Soții Georgescu nu au declarat public mai multe tranzacții imobiliare de milioane de euro, făcute cu oameni din grupul lui Radu Mazăre.
Declarații:
- Călin Georgescu s-a plâns de faptul că este nevoit să plătească unor firme străine pentru apa, benzina și gaze naturale din România.
- Consideră că România poate avea benzină la un leu.
- „Am fost în sate unde oamenii au un singur rinichi, pentru că pe celălalt l-au vândut”.
- „Voința mea totală este să avem 80% bănci românești și 20% bănci străine”.
- Cezariana „este o tragedie” pentru că „se rupe firul divin”.
- „Eşti în Matrix. Și dacă nu înțelegi că eşti în Matrix, nu poţi să ieşi din Matrix”.
- S-a întâlnit cu o specie care „nu este în niciun caz umană”.
- „Dacă am fi ajuns cu adevărat pe Lună, de ce nu s-au mai făcut astfel de misiuni de atâta timp?”
- Tehnologia 5G, „extrem de periculoasă pentru viața umană”. Se apără cu „căști cu fir”.
- „Nu există niciun virus, nu l-a văzut nimeni vreodată”.
- Susține că Lucian Blaga nu este predat în școli.
- „Singura știință care există pe această lume este Iisus Hristos”.
- „Prin lege, orice antreprenor român va avea 51% din orice afacere”.
- „Ne-au ajutat fondurile europene?”.
- „Am auzit și eu de aceste încercări de Maidan”.
Articole asemănătoare
Procesul Fox News vs Dominion se încheie cu o înțelegere de 787 milioane de dolari
Semnalul tras de Code4Romania, în seara alegerilor: „Autoritățile au făcut un pas în spate în asigurarea transparenței”
Continuă războiul dintre Facebook și BlackBerry. Compania lui Zuckerberg acuză furtul a șase brevete de invenție
China folosește motoarele de căutare pentru a răspândi propagandă despre Xinjiang și COVID
BBC sfătuiește personalul să șteargă TikTok de pe telefoanele de serviciu