
Maria Ressa, laureată a premiului Nobel pentru Pace: Musk și Zuckerberg sunt „cei mai mari dictatori”
„Șefii companiilor de social media sunt cei mai mari dictatori”, consideră jurnalista Maria Ressa, fondatoarea site-ului de știri Rappler și laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2021 pentru criticile sale la adresa politicii autoritare a fostului președinte filipinez Rodrigo Duterte.
Într-un discurs susținut la Festivalul Hay din Hay-on-Wye, Anglia, Ressa a subliniat capacitatea platformelor de socializare de a schimba modul în care ne simțim, influențând astfel percepția noastră asupra lumii și cum acționăm. Mai mult, ea a afirmat că aceste companii tehnologice creează haos și divizează oamenii, schimbându-ne atât la nivel individual, cât și la nivel societal, conform The Guardian.
În ceea ce-i privește pe Elon Musk și Mark Zuckerberg, fondatoarea Rappler i-a numit „tech bros” și i-a identificat ca fiind „cei mai mari dictatori”. Aceștia „au demonstrat că noi toți, indiferent de cultură, limbă sau geografie, avem mult mai multe lucruri în comun decât diferențe, pentru că toți suntem manipulați în același mod”.
Un alt aspect îngrijorător descris în discursul Mariei Ressa este acela al declinului calității informațiilor din cauza AI, citând un studiu publicat la începutul acestui an, care a arătat că o bună parte din paginile de pe internet este generată de o inteligență artificială de proastă calitate.
În ceea ce privește acțiunile pe care ar trebui să le luăm pentru a reduce acest fenomen îngrijorător, laureata Premiului Nobel pentru Pace sugerează că guvernul SUA ar trebui să abroge Secțiunea 230 a Legii privind decența comunicațiilor, care exonerează furnizorii de responsabilitatea pentru informațiile transmise de terți. Și, nu în ultimul rând, „dacă aveți copii, nu-i lăsați să intre pe [social media] până când nu sunt suficient de mari”.
Articole asemănătoare
”Infodemia” ar putea avea și o parte bună: publicul este mai conștient de pericolul dezinformării
Masca nu mai e obligatorie, dar ți-ar putea proteja viața privată
TikTok spune că a dejucat mai multe campanii de manipulare în acest an, inclusiv din China
Într-o lume a rechinilor Big Tech pentru mass-media, Apple pare a fi o opțiune mai bună
WhatsApp își schimbă strategia de business. Anunțul de ultimă oră făcut de gigantul american