
Marii dezvoltatori de AI se vor întâlni cu oficialii americani cu privire la reglementările din domeniu, luna viitoare
Șefii marilor companii dezvoltatoare de programe AI se vor întâlni, din nou, luna viitoare în Washington pentru a discuta despre viitoarele reglementări ale inteligenței artificiale pregătite de autoritățile americane.
Întâlnirea va avea loc luna viitoare, pe 13 septembrie, și va fi una restrânsă. Confrom unor surse ce au oferit detalii pentru Axios, printre cei prezenți se vor număra Elon Musk, Sundar Pichai (șeful Google), Mark Zuckerberg, Sam Altman (șeful OpenAI), dar și Satya Nadella (șeful Microsoft). Invitația a venit din partea unui senator democrat, Chuck Schumer, care vrea să ofere legiuitorilor cât mai multe informații despre industria AI, înainte de a formula legile de reglementare.
Deși întălnirea va în spatele ușilor închise, vor fi prezenți și membrii societății civile. Cu toate acestea, prezența liderilor acestor mari companii evidențiază rolul pe care acestea le joacă în definirea legislației; lucru deloc surprinzător având în vedere că această întâlnire face marte dintr-o serie de întrevederi la nivel înalt.
În plus, guvernul american vrea să prezinte un pachet de legi cât mai repede și asta pentru că, notează The New York Times, SUA a rămas cumva în urmă când vine vorba de reglementarea AI. Uniunea Europeană și-a prezentat încă din februarie planul de reglementare al inteligenței artificiale și chiar și ONU a propus înființarea unei agenții internaționale pentru supervizarea dezvoltării acestei tehnologii.
Articole asemănătoare
Protestele din Hong Kong pentru libertate s-au mutat în jocul Animal Crossing
Conspirația QAnon sfârșește odată cu mandatul lui Donald Trump?
Rușii se tem de Guvern mult mai mult decât se tem de moarte
Regreți o postare de pe Twitter și vrei să o ștergi imediat? Scoate banul și vei putea!
Filmare cu iubita jurnalistului Protasevici, aflată în detenție. Aceasta spune că a contribuit la protestele din Belarus