Majoritatea reclamelor sunt super-enervante. Noroc cu Marcel, care le va face mai bune
Nu e așa că și tu, cel sau cea care citești aceste rânduri, ai avut momente de furie privind o reclamă?
Furia provenind din faptul că reclama era atât de neinspirată, iar frecvența cu care se repeta atât de mare, încât pur și simplu n-ai mai putut suporta. Iar consecința, exact ceea ce nu-și doresc marketerii: ai schimbat canalul.
Dar dacă acest gen de contraproductivitate este la ordinea zilei în publicitate, sau cel puțin în cea românească, iată că un proiect al celor de la Publicis pare că va schimba lucrurile din temelii.
Este vorba despre nimeni altul decât Marcel, o platformă de inteligență artificială, ce funcționează pe baza unui mix de aplicații, soft de speech recognition, mecanică de tipul rețelelor de socializare, precum și alte minunății tehnologice amestecate în creuzetul magic al alchimiștilor de la Mirosoft.
Sigur, acest proiect a avut darul să-i irite, cel puțin parțial, pe cei aproximativ 80.000 de angajați ai Publicis la nivel mondial, în momentul când, în anul 2017, CEO-ul Arthour Sadoun a anunțat că va tăia complet bugetele pentru participări la festivaluri. Printre motivele invocate fiind, alături de cel al eficientizării bugetelor, mantră arhi-cunoscută de altfel în publicitate, cel al dezvoltării noului ajutor Marcel. Numit astfel după chiar fondatorul grupului Publicis, a treia cea mai mare agenție de publicitate din lumea la această oră: Marcel Bleustein-Blanchet, cel care a avut ulterior o foarte interesantă carieră de luptător în Rezistența franceză.
Dar dacă inițial acest proiect a provocat o mare panică la nivel mondial, toții creatorii de publicitate imaginându-și un viitor în care clienții vor veni să ceară brief-uri direct de la asistentul Marcel, făcând, propriu-zis, un bypass la aportul creativilor, același Sadoun s-a grăbit să dezmintă această teorie: „Cred că inteligența artificială nu va înlocui niciodată inteligența emoțională”.
Cu toate acestea, n-ar trebui să ne mire dacă vom descoperi că meseria fiecăruia dintre noi va avea parte de propriul ei Marcel, într-o bună zi care poate că nici nu este atât de îndepărtată.
Articole asemănătoare
Liderul unei grupări din SUA de supremație albă, arestat pentru că a amenințat un jurnalist
UE: Facebook, Google și Twitter nu depun destule eforturi în lupta împotriva fake news
Jurnalistul Horia Alexandrescu a murit la vârsta de 74 ani
Fantoma din Kiev rămâne o fantomă. Forțele Aeriene ucrainene confirmă că povestea este un mit
Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul