Jurnalista Marina Ovsiannikova, care a protestat la TV, amendată pentru „discreditarea” armatei ruse
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, cunoscută pentru protestul său în direct la postul de televiziune pentru care lucra, a fost amendată de autoritățile ruse.
Ea a fost obligată să plătească o amendă de 40.000 de ruble, echivalentul a 650 de euro, potrivit avocatului ei, Dmitri Zakhvatov, pentru „discreditarea” armatei ruse într-o postare recentă pe pagina ei de Facebook, conform Euronews.
După după decizia unui tribunal din Moscova, Ovsiannikova a postat pe Facebook un mesaj ironic la adresa instanței.
„Mă duc la tribunal așa cum mă duc la serviciu (…) Regret profund că nu am apucat să recunosc toată măreția «lumii rusești» în postarea [de pe Facebook]. Nu mi-am putut exprima recunoștința față de Putin în numele a 30 de milioane de ruși care trăiesc în secolul XXI fără canalizare și toalete calde. Orice acuzații la adresa mea sunt absurde și inacceptabile”, a spus ea.
Jurnalista, amendată de mai multe ori pentru opiniile sale
Exprimarea propriilor opinii i-a adus jurnalistei repercusiuni și în trecut. După ce a a apărut în studioul televiziunii Pervîi Kanal cu o pancartă anti-război, Ovsiannikova a fost acuzată de organizarea unui „eveniment public neautorizatâ” și a fost obligată să plătească 30.000 de ruble, adică aproximativ 250 de euro.
De asemenea, luna trecută a fost amendată cu 50.000 de ruble (800 de euro) pentru comentarii de susținere a opozantului Ilya Yashin, aflat în spatele gratiilor.
Articole asemănătoare
Inițiativă inedită, marca PACT pentru România: nu ești la protest, dar de fapt ești
TikTok vrea să intre pe piața de streaming cu TikTok Live Studio
TikTok fără algoritmul TikTok? Planul derutant al fostului șef al Trezoreriei SUA pentru achiziția platformei
Elon Musk se ține de promisiune și elimină titlurile articolelor de presă de pe X
Cum arată grupurile “anti-botniță” în timpul campaniei de vaccinare COVID