O eroare Facebook a amplificat dezinformarea din feed-ul utilizatorilor
Facebook se confruntă, din nou, cu probleme interne care îi afectează imaginea. Cea mai recentă dintre ele se referă la o eroare care a făcut ca dezinformarea să fie aplificată în News Feed-ul utilizatorilor.
Conform unui raport intern analizat de The Verge, Facebook a identificat o „eroare masivă de clasificare” care a afectat cel puțin jumătate din toți utilizatorii platformei. Eroarea a fost descoperită în luna octombrie a anului trecut și nu a reușit să fie rezolvate până în luna martie a acestui an, moment în care inginerii Facebook au descoperit că eroarea facilita accesul la meteriale care dezinformau.
Pe scurt, algoritmul Facebook în loc să oprească postările care promovează constant dezinformarea, acesta sporea vizualizările postărilor în cauză. Conform calculelor interne ale companiei, eroarea a crescut vizualizările materialelor care răspândeau fake news cu până la 30% la nivel global.
Eroarea a apărut prima dată în 2019, dar efectele ei au fost observat de-abia în octombrie 2021. La momentul respectiv, angajații Facebook și-au dat seama că ceva nu este în regulă, au pornit un proces de diagnosticare și au concluzionat că eroarea este una ”severă”. Pentru a rezolva această problemă, inginerii companiei au lucrat timp de șase luni pentru că nu reușeau să identifice ”cauza principală” care permitea afectarea algoritmului.
”Am identificat cauza principală ca fiind un bug software și am aplicat corecturile necesare. Eroarea nu a avut niciun impact semnificativ, pe termen lung, asupra indicatorilor noștri”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta pentru The Verge.
Nu mai vorbesc despre celelalte gafe ale Meta, pentru că situația această scoate în evidență faptul că algoritmul care recomandă conținut în News Feed este un subiect foarte complex și cu necunoscute chiar și pentru cei care l-au creat. Faptul că i-a trebuit șase luni până să rezolve o eroare de asemenea proporții, Facebook demonstrează că un sistem algoritmic lipsit de orice transparență și ghidat de engagement este unul care are mai multe aspecte negative decât positive.
Articole asemănătoare
Plimbările românilor s-au mutat în cartiere. Cum a modificat pandemia tiparele de călătorie ale oamenilor
Majoritatea românilor descarcă ilegal jocuri video
Rusia acuză Ucraina de uciderea unui jurnalist. O anchetă a fost deschisă
Twitter va colabora cu Associated Press și Reuters pentru a combate dezinformarea
Editiadedimineata: 1.400 de studenți la medicină în spitalele suport COVID