Numirea unui nou șef al TVR blochează televiziunea de stat. Personalul și-ar putea primi salariul cu întârziere
Personalul TVR și-ar putea primi salariul cu întârziere, în lipsa unui președinte-director general. Mandatul interimar al Ramonei Săseanu s-a terminat în urmă cu câteva zile, iar televiziunea publică încă nu are un nou șef – ceea ce duce la blocarea plăților.
Într-un punct de vedere remis Paginademedia.ro, TVR a afirmat că se află „în imposibilitatea efectuării oricăror plăţi, indiferent de natura acestora”, înturcât „SRTv nu are un ordonator principal de credite numit”.
Data la care Societatea Română de Televiziune ar urma să aibă un nou PDG este 16 noiembrie. Din acest motiv, „plata drepturilor salariale ar putea fi efectuată cu o întârziere de circa 5 zile lucrătoare”.
Mai mult, problema ar fi că legislația nu prevede o astfel de situație. Cu alte cuvinte, în lipsa desemnării unui nou Consiliu de Administrație și șef al instituției, salariile nu pot fi plătite. Parlamentul a fost și el informat despre situație, conform direcțiunii SRTv.
În tot acest timp, procedura de numire a fost declanșată. Până pe 12 noiembrie, Societatea Română de Televiziune trebuie să vină cu propuneri de nume pentru componența CA.

Articole asemănătoare
De unde s-au informat românii despre căderea Guvernului: Digi24, cea mai credibilă stație de știri
9/11, după 25 de ani. 62% dintre americani au urmărit atacurile în direct la televizor
Arestarea lui Xi Jinping și lovitura de stat din China, un zvon. Cui bono?
Casa Albă va decide instituțiile media care vor avea acces la Trump
Singapore, pe modelul Rusiei: lege împotriva știrilor false, scuza perfectă pentru cenzură