Doi jurnaliști americani riscă închisoare pentru utilizarea unui reportofon în timpul unui proces de crimă
Doi jurnaliști americani riscă să petreacă până la 30 de zile în spatele gratiilor pentru folosirea unui dispozitiv de înregistrare în timpul unui proces de crimă.
Reporterul Matthew Sasser de la publicația Richmond County Daily Journal din Carolina de Nord a folosit în două zile diferite un dispozitiv de înregistrare audio, în timp ce instanța judeca un proces de crimă. Redactorul de știri Gavin Stone a fost deja condamnat la cinci zile de închisoare pentru fapta colegului său, însă acuzația a fost retrasă de judecător, conform Newsweek.
Acum, o altă instanță trebuie să decidă daca cei doi vor petrece până la 30 de zile în închisoare și vor plăti câte o amendă de 500 de dolari.
„Pedeapsa nu se potrivește cu infracțiunea”, a declarat editorul ziarului, Brian Bloom, despre demersul inițial al judecătorului de a-i penaliza pe Stone și Sasser.
Acesta a mai afirmat că, în timp ce jurnalistul nu trebuia să aibă dispozitivul cu el în sala de judecată, judecătorul a exagerat prin încătușarea și arestarea lui Sasser pentru fapta colegului său: „Să punem acest lucru în perspectivă: oprești un proces de crimă nu o dată, ci de două ori, pentru că un tip avea un reportofon așezat lângă el pe o bancă la o sală de judecată. Să ne punem prioritățile în ordine”.
Procesul, oprit pentru acuzarea celor doi jurnaliști
Conform informațiilor AP, Sasser a părăsit sala după ce judecătorul a observat dispozitivul, întorcându-se la sediul publicației. A fost chemat înapoi de un angajat al Judecătoriei, iar Stone l-a însoțit înapoi.
Deși se așteptau ca judecătorul să vorbească cu ei doi în privat, au fost direcționați către sala de judecată. Magistratul a oprit apoi procesul pentru a-i acuza de sfidarea instanței.
Legislația statului Carolina de Nord afirmă că cetățenii pot fi pedepsiți de către o instanță pentru sfidare, dacă fapta a fost precedată de un avertisment clar privind comportamentul necorespunzător. În această situație, pedepsele presupun o mustrare formală, închisoare de până la 30 de zile, o amendă de până la 500 de dolari americani sau orice combinație a celor trei.
Articole asemănătoare
Protestele din America, inflamate prin fake news-uri. Actori străini și grupuri extremiste ar încearca să manipuleze utilizatorii de social media
Jurnaliștii pot avea o pensie mai mare. Despre Uniunea Ziariștilor Profesioniști și controversele din jurul legii
Facebook vrea libertate de exprimare, dar nu pentru toată lumea: angajații critici și sindicaliștii, pe lista neagră
Iohannis a anunțat ce măsuri se relaxează de pe 15 mai: ”Starea de urgență nu va fi prelungită”
Care au fost cele mai citite site-uri de ştiri în luna septembrie